“Joc la şură” la Căşeiu

Primăria comunei Căşeiu se remarcă din nou în domeniul valorificării şi păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor populare. După cele două reuşite manifestări populare din această primăvară, de la Rugăşeşti şi Guga (două localităţi componente ale aşezării din vecinătatea Dejului), Centrul Turistic Căşeiu organizează duminică, 12 iulie, de la ora 15, evenimentul ”Joc la şură” la gazda Claudiu Matei. Şura se află în ocolul casei cu nr. 234, Valea Strîmbului – Chiuieşti. La eveniment vor participa cunoscute formaţii şi tarafuri din zonă, precum Grupul ”Jucăuşii din Căşeiu”, care vor prezenta obiceiul agrar ”Cununa secerişului”, iar apoi talentatul instrumentist Gyula din Căşeiu va întreţine atmosfera alături de formaţia sa. La ”Joc la şură” vor cînta muzică populară interpreţii Zina Doboş, Cătălin Tîrnovean, Marius Bogdan, Diana Cupşa şi Ionuţ Chiuzan – un spectacol folcloric ce nu trebuie ratat; la cele două jocuri de pînă acum au fost prezenţi şi mulţi dejeni, născuţi pe aceste meleaguri. Evenimentul este organizat sub deviza “Dragu-mi danţu’ la şură/ Cu un ptic de strîgătură/ Şi mi-i drag să-l joc şi eu/ Că-i danţu din satu’ meu!”, iniţiativa acţiunii aparţinînd Primăriei comunei Căşeiu. Aceste reprezentaţii folclorice sînt onorate de fiecare dată şi de primarul Silviu Boldor, domnia sa purtînd întotdeauna un frumos costum popular, specific zonei. Mai adăugăm că avem toată stima şi admiraţia faţă de aceşti oameni minunaţi din Căşeiu care, şi în condiţiile “modernismului” de astăzi, au astfel de preocupări artistice. Exemplu de urmat şi de alte administraţii locale din mediul rural.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.