Joaca de-a înalta trădare

Ultimele evenimente ale săptămânii trecute – protestele din mai multe oraşe, atitudinea jandamilor din Bucureşti şi plângerile penale făcute de participanţii la mitingul în care au fost şi gazaţi şi bătuţi – au lăsat cumva în umbră noua găselniţă a onorabililor noştri politicieni, care au trecut de la bălăcăreala cea de toate zilele la un nivel superior al luptei pentru putere: înalta trădare.
Debutul public acestui termen a avut loc atunci când fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că acuzaţia lui Victor Ponta, conform căreia el ar fi “vândut România la Consiliul European”, făcea parte dintr-o strategie ce viza acuzarea sa în Parlament de înaltă trădare.
O vreme înalta trădare a fost uitată, până când liderul PNL Ludovic Orban a depus o sesizare la Parchet, la adresa premierului Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea. Cei doi erau acuzaţi de “înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui Romaniei, în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”. Toată tevatura a avut loc pe fondul scandalului declanşat de celebra vizită în Israel şi a memorandumului adoptat în secret privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Nici PSD-ul nu s-a lăsat mai prejos şi, după cum a afirmat chiar Dragnea, mai mulţi lideri ai partidului au pregătit un document în care să-l acuze pe preşedintele Iohannis tot de înaltă trădare. În presă a apărut un text care ar putea fi documentul cu pricina – ar putea fi, deoarece nimeni nici nu a recunoscut dar nici nu infirmat că este aşa -, text în care Iohannis este acuzat, printre altele, că a contribuit la debarcarea guvernului Ponta după nenorocierea de la Colectiv şi că a participat la protestele publice generate de adoptarea minunatei Ordonanţe 13. În viziunea celor care au întocmit alcătuirea, preşedintele “a pus în pericol securitatea naţională” prin “participarea la demonstraţii de stradă neautorizate, de revoltă împotriva instituţiilor care exercită puterea de stat, în scopul schimbării ordinii constituţionale şi al îngreunării şi împiedicării exercitării puterii de stat”.
În sfîrşit, există speculaţii conform cărora recenta rectificare bugetară, prin care au fost tăiate fonduri din bugetul serviciilor secrete fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Tării, ar putea fi tot o înaltă trădare, deoarece ar pune în pericol securitatea naţională.
Este greu de anticipat cum va evolua toată această afacere, însă două lucruri sunt certe: Iohannis nu are cine ştie ce motive de îngrijorare, pentru că punerea sub acuzare a preşedintelui României pentru înaltă tradare poate fi făcută doar de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Or, în prezent, “puterea”, chiar dacă deţine majoritatea paralmentară, este departe de a atinge pragul de două treimi.
Celălalt lucru cert este că, în opinia politicienilor noştri, cei aflaţi de cealaltă parte a baricadei sunt înalţi trădători.

Viorel Dădulescu