Jihadismul reînfloreşte în deşert şi ameninţă Libia

El Pais

Din Libia a pornit în urmă cu doi ani valul expansiv, care i-a impulsionat pe jihadişti şi pe tuaregii radicali să cucerească teritoriul din nordul Mali (830.000 de kilometri pătraţi), din ale căror centre urbane au fost expulzaţi luna trecută de forţele de elită franceze. Şi tot în Libia, şi în bună parte din Maghreb, se va întoarce această maree de violenţă stopată în Mali. De-acum încolo, “jihadiştii vor purta un război de uzură din zonele cu acces dificil, unde s-au refugiat”, avertizează el.

Norii cei mai negri se strîng totuşi deasupra Libiei. Tarek Mitri, trimis special al secretarului general al ONU pentru Libia, şi-a exprimat “teama” ca actualul conflict să depăşească graniţele maliene şi să ajungă în vecina Libia, deşi nu au frontiere comune. El a amintit legăturile “etnice şi ideologice” între radicalii care operează în ambele ţări. “Securitatea în estul Libiei reprezintă o mare provocare”, a spus el, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, făcînd aluzie la o repliere în Libia a jihadiştilor expulzaţi din nordul Mali.

În una din ultimele sale declaraţii înainte de a fi răsturnat, Moammar Gaddafi, dictatorul libian, avertiza că dacă va fi înlăturat “vor veni oamenii lui bin Laden”. Este evident că aşa numita “primăvară arabă”, mai ales din Libia, a avut repercusiuni negative asupra securităţii Algeriei şi a întregului Maghreb şi Sahel”, declară şi Shafik Mesbah, fost colonel în armata algeriană, devenit politolog. Jihadiştii din Mali şi-au procurat de acolo armele pentru a se lansa apoi în cucerirea acestui mare teritoriu semipustiu. În singurul interviu acordat agenţiei mauritane ANI, în noiembrie 2011, Mokhtar Belmokhar, pe atunci unul din şefii ramurii maghrebiene a Al Qaida recunoaştea că jihadiştii au fost “marii beneficiari ai revoluţiilor din lumea arabă” şi că achiziţionarea de arme din Libia a fost una “firească”.

La aceasta se adaugă slăbiciunea guvernului libian, care nu reuşeşte să se impună miliţiilor armate care au ajutat la înlăturarea lui Gaddafi, dar care nu se supun noilor autorităţi. Grupurile armate domină regiuni extinse şi comit “acte grave de violenţă sub toată impunitatea”, se arată în raportul anual al Human Rights Watch. Conştienţi de gravitatea problemei, miniştrii de externe ai Uniunii Europene au convenit săptămîna trecută crearea unei misiuni civile pentru a ajuta Libia să-şi controleze frontierele. Ofensiva franceză din Mali şi atacul terorist asupra platformei de la In Amenas au tras alarma în nordul Africii atît faţă de vulnerabilitatea marcajelor trasate din deşert cît şi a componenţei multinaţionale a atacatorilor.

Şefii lor erau algerieni, începînd cu Belmokhtar care a planificat atacul, dar tunisienii – 11 terorişti- au fost grupul cel mai numeros. Iar membii egipteni participaseră cu patru luni înainte la atacul asupra Consulatului SUA din Benghazi. Atacul de la In Amenas obligă totodată la luarea de măsuri de securitate, nu doar în Algeria, ci şi în nord-estul Africii. Parisul a trimis deja forţe speciale în nordul Nigerului pentru a proteja minele de uraniu de la Arlit, unde Al Qaida a luat ostatici acum 29 de luni cinci tehnicieni francezi.

Tunisia a desfăşurat trupe de elită la instalaţiile sale petroliere din sud; iar Rabatul a decis să-şi închidă punctele de frontieră cu Mauritania, deşi Marocul pare să fie ţara cea mai puţin permeabilă la evenimentele care zguduie regiunea. Şi în timp ce algerienii se plîng în surdină de slabele eforturi ale vecinilor lor, în privinţa controlării propriilor frontiere, nici ei nu se arată capabili să exercite un control mai riguros asupra ansamblului teritoriului lor.