Jazzman de marcă la Cluj-Napoca: Lucian Ban invitat la Cursul de Estetica Jazzului

Joi, 24 noiembrie, de la ora 19, Cursul de estetica Jazzului, condus de peste 25 de ani de prof. univ. asociat Virgil Mihaiu, îl are ca invitat pe Lucian Ban, primul jazzman român care a reușit să-și făurească o carieră de success în patria acestei muzici, chiar în epicentrul acesteia – la New York.

După o perioadă de acumulări la Cluj, în anturajul unor jazzologi precum Ioan Mușlea, Zsolt Gyorgy și Virgil Mihaiu, Lucian Ban a studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică din București. În abordarea improvizației, tânărul jazzman și-a asumat influențele școlii române de compoziție din descendența lui George Enescu. Ajuns la New York, el s-a integrat în cercurile avangardiste ale jazzului transatlantic, colaborând cu importante nume ale jazzului contemporan – Abraham Burton, Nasheet Waits, Louis Sclavis, Barry Altschul, John Surman, Mat Maneri, Billy Hart, Alex Harding, Gerald Cleaver, Bob Stewart, Badal Roy, Tony Malaby, Mark Helias, Sam Newsome, Ralph Alessi, Pheeroan AkLaff, Reggie Nicholson, Drew Gress, Brad Jones, John Hebert, Eric McPherson sau Theo Bleckmann.

În 2016, Lucian Ban a devenit primul jazzman român al cărui album (Songs from Afar) primește cinci stele din partea principalei publicații de specialitate editate în USA, DownBeat. Asta după ce, în 2013, el înregistrase o altă premieră pentru jazzul român: albumul Transylvanian Concert, apărut ECM, probabil cea mai influentă casă de discuri din jazzul mondial. Dintre ingenioasele proiecte ale lui Lucian Ban se disting Enesco Re-Imagined și Oedipe Redux, ambele inspirate de creațiile enesciene, precum și originalele reformulări ale cântecelor românești din Transilvania culese de Béla Bartók la începutul secolului XX, înregistrate în 2020 de Lucian Ban/pian, John Surman/clarinet-bas, sax sopran & Mat Maneri/violă.

După cum spune Virgil Mihaiu – cel care, de altfel, este și autorul acestei prezentări a renumitului jazzman român – la Cursul de joia viitoare, care se va desfășura la Academia de Muzică Gheorghe Dima, (sala 11 – parter stângas) auditoriul va putea afla diverse aspecte ale proceselor de creație și interpretare ale lui Lucian Ban, însoțite de prezentarea cu exemplificări audio/video din creația unor muzicieni precum Paul Bley, Ahmad Jamal, Giorgio Gaslini, sau conexiuni cu poezia lui George Bacovia.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut