Jăcmăneala continuă

RADU VIDA

Ar trebui să încep cu o… soluţie. Să dau cu ei de pămînt. Dar, credeţi-mă, n-au reuşit nici alţii, dotaţi cu puteri mai mari decît un biet jurnalist. Aşa că, zău, nu ştiu care ar fi soluţia optimă pentu a stopa imaginaţia perversă a Statului. Asta, cînd e vorba să tragă pielea de pe populaţia în fruntea căreia s-a aşezat.

M-a amuzat, vorba vine, o ştire sosită din Spania. În Sevilla şi Huelva, bunăoară, soarele este generos. Peste 3.000 de ore însorite de-a lungul anului. Oamenii au profitat şi au investit în panouri producătoare de energie. Ieftină. Şi curată. Verde (?), cum ar veni. Ei, bine, lucrurile s-au complicat în momentul în care producţia a depăşit cererea.  Spaniolii au rămas datori la producători cu vreo 26 miliarde de euro. Şi… ce s-a gîndit Statul? Să impoziteze pe cei care folosesc panouri fotovoltaice.

Tare!
Mai tare ca acciza pentru ţuica de consum propriu de la noi. Care se accizează, la rîndul ei. Şi, pentru că noi sîntem mai şmecheri decît alţii, ne-am trezit că şi cîinii vor fi impozitaţi. Adică: patrupedele mai scumpe trebuie declarate la Fisc. Şi papagalii, pisicile birmaneze, poneii şi dracu mai ştie ce.

Aici se simte nevoia unei paranteze: evident că bogaţii trebuie impozitaţi mai mult decît cei amărîţi. Asta, însă nu înseamnă să ne batem joc de ei. De bogaţi, vreau să spun. Pentru că, pînă la urmă, ei sînt cei care, prin iniţiativa lor, de multe ori la limita imposibilului, aduc bunăstare societăţii capitaliste. Creează locuri de muncă. Şi produc bani – şi pentru ei, desigur. Şi pentru alţii. Ei bine, impozităm casele, pămîntul, maşinile, bijuteriile … Iar, dacă nu declari patrupedul cu pedigree eşti pasibil de amendă de 11.300 euro. Fix!
De ce toate acestea? Pentru un motiv foarte simplu. Pentru a umple sacul Statului şi a-l goli acolo unde trebuie. Căci modalitatea de a sătura anumiţi clienţi se face (şi) printr-o metodă mai subtilă de jaf: plata mascată, la preţ exagerat, a unor achiziţii.

Poate nu vă vine să credeţi, dar Statul este cel mai mare cumpărător. Institutul de Politici Publice şi Politice atrăgea atenţia că achiziţiile suspecte de bunuri şi servicii s-au ridicat la 30 miliarde de euro (?!?) Iar într-un raport al Curţii de Conturi din România se spunea că din 100 de lei, bani publici, pînă la 40% dispar pe diferite căi. Ciudat, se ştiu şi metodele folosite: 1) se umflă potul de cumpărare în achiziţiile cu dedicaţie şi 2) practica actelor adiţionale. În primul caz, se cumpără cu nemiluita, de la anumiţi oameni, ajunşi pe listele de licitaţie „acolo unde trebuie”. Curtea de conturi a descoperit ulei pentru săraci, achiziţionat cu preţuri mult mai mari decît cele practicate pe piaţă. Iar în al doilea caz, licitaţiile la obiectivele de investiţii se cîştigă la un preţ, iar actele adiţionale dublează… afacerea. Pentru cine poate, cum să spun! Şi roade…
Aşadar, toată lumea ştie, dar unii închid ochii. Şi lasă furtul să se perpetueze. Iar, pe de altă parte, se măresc sau se inventează taxe noi, povară atît pentru omul obişnuit, cît şi pentru cel îmbogăţit.

Deci, ce e de făcut? Socialismul a falimentat. Iar capitalismul pare neperfectibil. Trebuie, cu alte cuvinte, să… inventăm acea societate – cum i-o fi zicînd – care să înlăture aceste neajunsuri de-a dreptul revoltătoare. De la Cluj, la Sevilla… Cînd? De asta ziceam, la începutul editorialului, că nu ştiu.
Şi, recunosc, e foarte greu. Dacă nu imposibil.