ISU Cluj: Peste 900 de intervenții, anul trecut, la incendii de vegetație uscată

Pompierii clujeni au intervenit anul trecut la peste 900 de incendii de vegetație uscată, Clujul fiind printre județele fruntașe la acest capitol. Din păcate, în urma unor astfel de incendii au fost înregistrate și victime omenești.

În plus, remarcă ISU Cluj – „nu este lipsit de importanță efortul depus de structurile de intervenție profesioniste și resursele alocate pentru stingerea acestor arderi, resurse care ar putea fi dirijate către alte situații în care cetățenii se află în pericol. De asemenea, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, și ele soldate cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantități mari de fum” .

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” atenționează cetățenii asupra obligației de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate.

„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice (…). Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală” – atenționează ISU Cluj.

Pentru diminuarea numărului de arderi și implicit a pagubelor rezultate, precum și aplicarea măsurilor coercitive în situația constatării neîndeplinirii obligațiilor de către persoanele fizice și juridice, ISU Cluj anunță că vor fi intensificate acțiunile în teren desfășurate în colaborare cu reprezentanți/ specialiști din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Gărzii Naționale de Mediu. De asemeni, personalul ISU Cluj desfășoară o serie de acțiuni de informare și conștientizare a populației asupra riscului generat de incendiile de vegetație.

Pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație, cetățenii sunt sfătuiți: să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; să supravegheze permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul; să nu arunce la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse; să nu utilizeze foc deschis n zonele afectate de uscăciune avansată.

„Nu efectuați lucrări care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii. Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră. Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112. Nu vă deplasați prin perdeaua de fum generată de incendiu” – mai recomandă ISU Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut