Istoricul Vasile Puşcaş: statul naţiune are viitor în viitorul sistemului internaţional

Istoricul clujean Vasile Puşcaş, fost negociator al României cu Uniunea Europeană, a arătat în cadrul intervenţiei pe care a avut-o cu ocazia Conferinţei “2018 – Centenarul Unirii României” organizată, ieri, în cadrul Zilelor Clujului, că ne aflăm într-o perioadă de restructurare a sistemului internaţional iar ceea ce va conta în viitor este statul naţiune. ‘’Statul naţiune nu s-a terminat nici la 1940, nici la 1947 iar cei care au memoria lui 1988-1989 poate îşi amintesc că era şi atunci în discuţie statul naţiune. De altminteri, concepţiile aşa zis postmoderniste nu făceau decât să vină să nege statul şi rolul său. Postmodernismul venea cu negarea statului naţiune. Eu am să spun că astăzi suntem într-o perioadă de restructurare a sistemului internaţional. Suntem într-o perioadă G sub 0 când sistemul internaţional se restructurează dar partea proastă nu ştim cum, nu ştim în ce direcţie şi nici cu cine pentru că la ora actuală nu avem nici lideri şi nici leadership. Am trecut de la anarhie în sistemul internaţional la haos. Ceea ce contează acum este statul naţiune nu doar pentru că suntem într-o perioadă de restructurare a sistemului internaţional ci datorită faptului că statul naţiune are viitor în viitorul sistemului internaţional’’, a explicat specialistul în relaţii internaţionale.

Referindu-se la momentul 1918, istoricul clujean a spus că generaţia Unirii nu ne-a lăsat doar România Mare ci şi un model de determinare, de angajare şi chiar de inteligenţă. De asemenea, a subliniat Vasile Puşcaş, Marea Unire ne-a lăsat nişte oportunităţi extraordinare iar generaţii succesive au trăit pe seama a ceea ce s-a făcut atunci. Universitarul clujean a evidenţiat însă că, din păcate, ce s-a construit la 1918 au dărâmat cei din 1940. ‘’Construcţia statului, în general, e o dinamică nu e o evoluţie liniară. Se pot întâmpla şi accidente, se pot întâmpla şi lucruri grave. La 1940, practic ce a construit generaţia Unirii a căzut ca un castel de nisip iar dacă noi discutăm acum de 1918, ca studiu de caz cum s-a desăvârşit statul naţiune, ar trebui să facem un studiu de caz cum a căzut statul naţiune la 1940. Nu a căzut doar din cauza evenimentelor din 1940. A căzut datorită modului în care a fost gestionată politica externă sau a fost dezvoltat contextul european şi internaţional. E un studiu de caz amar şi trebuie să vorbim de el pentru a nu se repeta’’, a afirmat istoricul. Vasile Puşcaş a mai explicat că după 1918 statul român trebuia integrat naţional şi trebuia să pornească masiv pe calea dezvoltării. ‘’Nu este suficient să mergem pe o cale paseistă. Trebuie să ne uităm la viitor iar viitorul începe în cel mai apropiat trecut care se numeşte prezentul şi ar trebui să avem o dezbatere legată de căile pe care istoria ni le propune. Ce s-a întâmpat în 1918 arată că românii au fost total nepregătiţi pe ce cale să meargă’’, a explicat Vasile Puşcaş. Fostul negociator al României cu Uniunea Europeană a mai spus că faptul că în prezent suntem în UE şi NATO este un mare noroc. Despre NATO, Vasile Puşcaş spune că este organizaţia care asigură suveranitatea României prin asigurarea securităţii. Cât priveşte Uniunea Europeană, fostul negociator şef arată că a dat şansa României să intre în politici de dezvoltare însă cu toate acestea le-a refuzat. ‘’Luaţi doar cazul infrastructurii. Polonezii au făcut 2000 de km de autostradă în cadrul unui singur exerciţiu financiar european, care sunt instrumente ale dezvoltării. Cât a făcut România?’’, a punctat Vasile Puşcaş.

Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.