Israelul ”are dreptul să se apere” fără a aplica ”o pedeapsă colectivă”

„Israelul are dreptul să existe” şi „să se apere”, „a se apăra nu înseamnă totuşi (a aplica) o pedeapsă colectivă”, a subliniat marţi preşedintele Consiliului European Charles Michel, adresându-se presei în marja Adunării Generale a ONU, relatează AFP.

El a remarcat, de asemenea, necesitatea respectării principiului proporţionalităţii. Aceste declaraţii au loc în timp ce atacurile israeliene împotriva mişcării libaneze Hezbollah, susţinută de Iran şi aliată a mişcării palestiniene Hamas, au provocat luni 558 de morţi, între care 50 de copii şi 94 de femei, şi 1.835 de răniţi, potrivit autorităţilor libaneze.

Acesta este cel mai mare bilanţ de victime într-o singură zi de la sfârşitul războiului civil (1975-1990).

„Apărăm legislaţia internaţională întotdeauna şi peste tot” în lume, a declarat Charles Michel, în timp ce Occidentul este criticat pentru că nu a depus suficiente eforturi pentru a determina Israelul să înceteze represaliile în Gaza care au provocat o criză umanitară gravă.

Atacul grupării islamiste palestiniene Hamas, lansat la 7 octombrie, a dus la moartea a 1.205 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene şi care include ostatici morţi sau ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Peste 41.460 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană de represalii în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, considerate credibile de către ONU.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.