Iohannis: România este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu.

„Rusia a purtat permanent în ultimii ani un aşa-numit război hibrid, asta însemnând şi forţă militară, dar şi dezinformare. Şi aceste lucruri le cunoaştem. Ştim că a existat tot timpul o presiune asupra Moldovei pentru a induce nesiguranţă şi posibil şi instabilitate în Moldova şi în politica moldoveană. Nu avem informaţii acum că acţiuni practice ar fi iminente, dar nu trebuie să subestimăm importanţa acestor atacuri informaţionale. Oamenii din Moldova se simt ameninţaţi, se simt în nesiguranţă dacă află despre astfel de intenţii”, a spus şeful statului la Ambasada României la Varşovia, după reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9).

El a arătat că în acest context, România şi românii joacă un rol important pentru a le da asigurări cetăţenilor moldoveni că sunt alături de ei, „nu numai cu vorba, ci şi cu fapta, cu energie, cu carburant, cu lemn, cu bani, cu consultanţă şi multe alte lucruri”.

Şeful statului a precizat că decretul anulat de Rusia se referea la politica externă rusă, nu doar la Moldova şi Chişinău.

„Decretul a fost anulat, urmând cât de curând – e vorba, probabil, de câteva zile – să apară noul decret care descrie politica externă în acest domeniu şi vom vedea ce va cuprinde acel nou document. Este important şi pentru cetăţenii din Moldova, dar şi pentru noi cum se va poziţiona şi oficial Rusia în aceste chestiuni”, a mai declarat Iohannis.

El a subliniat că România este alături de Republica Moldova.

„România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu. Cum va arăta acest sprijin concret depinde de evoluţia situaţiei geopolitice. În momentul acesta, ştiţi foarte bine că îi sprijinim cu electricitate, gaz şi aşa mai departe, îi ajutăm să-şi reformeze instituţiile, dar suntem dispuşi şi eu, personal, sunt dispus să mergem mult mai departe, dacă situaţia o va impune”, a adăugat şeful statului.

La reuniunea extraordinară a Formatului B9, care a avut loc la Palatul Prezidenţial din Varşovia, au participat şi preşedintele SUA, Joe Biden, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut