Ioan Aurel Pop: Academia Română nu este o creație de conjunctură

Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, data fiind cea la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ”Zilei Porţilor Deschise”.

Președintele supremei instituții de știință și cultură a României, Ioan Aurel Pop susține că, Academia Română își continuă cu demnitate periplul în istoria românilor, fiindcă ea „nu este o creație de conjunctură, nu s-a născut din dorința ori din ambiția unui om sau a altuia, ci prin decizia națiunii române, în serviciul căreia se află de 156 de ani”.

Reputatul istoric afirmă că Academia Română nu se poate asimila altor instituții ale statului – cum ar vrea unii funcționari grăbiți și superficiali – pentru că ea este unică, irepetabilă, independentă. „Cei mai mulți membri ai Academiei Române sunt bătrâni și bolnavi, după viețile lor muncite, dăruite științei și creației. Ar fi onorabil ca societatea noastră – dacă nu mai are capacitatea să-i prețuiască așa cum se cuvine – să-i lase să existe demn, fiindcă mintea lor este încă un mare izvor de înțelepciune. Această înțelepciune vine din capacitățile fiecăruia – deoarece alegerea ca membru se face în urma marilor calități individuale – dar și din energia colectivă reunită sub „falnicele bolți”, adică din izvorul spiritual al națiunii române. Acesta poate să fie perceput de oricine direct, în 4 mai, declarată, între orele 10 și 13, „Ziua Porților Deschise”.
Fie și numai pentru aceasta, suntem datori să-i urăm Academiei Române – instituția noastră intelectuală statornică și păstrătoare a valorilor – acum, în 4 mai, la moment aniversar și într-o lume dezorientată, să-și poată duce mai departe misiunea, întru gloria creației spirituale românești și universale. La mulți ani!”, a transmis Ioan Aurel Pop.
Instituţia a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ”Societate Literară Română”, şi-a început activitatea în anul următor, sub numele de ”Societatea Academică Română”, iar la 29 martie 1879, prin înalt decret, a fost declarată institut naţional, sub denumirea de Academia Română, potrivit www.acad.ro.

Ziua Academiei Române marcată, în anii anteriori, printr-o reuniune festivă, în Aula Academiei Române şi prin „Ziua Porţilor Deschise”, în ultimii doi ani, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, pentru prima dată, a fost marcată departe de venerabila instituţie. În 2021, la împlinire a 155 ani de la înfiinţarea forului, Ziua Academiei a fost sărbătorită printr-o sesiunea omagială „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naşterea marelui om de cultură”, organizată în cadrul Adunării Generale a Academiei şi desfăşurată online.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut