Învie proiectul hidrocentralei Tarniţa – Lăpuşteşti?

După ce, ani buni de zile, realizarea Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti a fost considerată o prioritate naţională, iar apoi proiectul a fost uitat de guvernanţi cine ştie prin ce sertare, iată că, de câteva zile, în studiul de fundamentare a încă unui proiect, realizat de această dată Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), se apreciază că hidrocentrala este obligatorie pentru stabilitatea sistemului energetic naţional, România fiind singura ţară din Europa care nu are o astfel de centrală.

Comisia a publicat pe site-ul propriu un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Studiului de fundamentare pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti. „Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va dispune toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru declanşarea şi parcurgerea procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat (PPP) pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti”, se arată în textul propunerii de act normativ, preluat de Agerpres.
În studiul de fundamentare, CNSP estimează că investiţia se va ridica la un miliard de euro pentru o capacitate de 1.000 de MW, iar perioada contractului PPP va fi de 30 ani, din care 5 ani închidere financiară, proiectare şi execuţie.

Chiar şi bulgarii au hidrocentrală de acumulare prin pompaj

„Prin realizarea celor două grupuri nucleare noi şi menţinerea unui trend crescător al capacităţilor de producţie din surse regenerabile cu caracter intermitent, construcţia unei centrale de mare capacitate cu acumulare prin pompaj este obligatorie pentru stabilitatea sistemului electroenergetic”, spun reprezentanţii CNSP, citând Strategia Energetică Naţională 2018 – 2030, rămasă în stadiul de proiect.
„În Europa, practic, nu există o ţară care, având condiţii geofizice favorabile, să nu fi construit cel puţin o centrală de pompaj la dispoziţia OTS pentru siguranţa sistemului energetic propriu, inclusiv vecinii direcţi: Serbia, Bulgaria şi Ucraina, mai puţin România, care a pierdut, tehnic vorbind, circa 20 – 25 de ani în domeniul stocajului energiei electrice”, spune CNSP.

Evoluţia tehnică a sectorului energetic în România ar putea fi pusă în dificultate pe termen mediu şi lung din cauză că piaţa de energie electrică este deficitară din punct de vedere al infrastructurii, neavând capacităţi de stocare a energiei electrice, aşa cum are piaţa gazelor naturale. Prin urmare, este obligatorie realizarea unei capacităţi de stocare cu puterea de circa 1.000 MW, care să poată interveni în echilibrarea sistemului pe durate cuprinse între 4 şi 6 ore. Din puterea totală brută disponibilă în sistemul energetic, de circa 24.500 MW, 3.000 MW sunt nedispecerizabili.

Un proiect vechi de când lumea

Conform proiectului iniţial, hidrocentrala Tarniţa – Lăpuşteşti trebuia dată în folosinţă în 2017, dar termenul a fost amânat din lipsă de investitori. Proiectul prevedea ca hidrocentrala să aibă 4 grupuri reversibile turbină-pompă cu puteri unitare de 250 MW.

În 2011, compania chineză Sinohydro, cu activităţi de inginerie şi construcţii hidroenergetice, anunţa că este interesată de realizarea hidrocentralei. Pe atunci se estima că aceasta va fi pusă în funcţiune în 2019, după o investiţie de 1,028 miliarde euro, şi va fi realizată de o societate mixtă, în care compania de stat Hidroelectrica va deţine 51% din acţiuni.

În 2012, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism de pe lîngă Consiliul Judeţean Cluj aviza Planul Urbanistic Zonal aferent viitoarei centrale Tarniţa-Lăpuşteşti, iar Horea Uioreanu, atunci preşedintele CJ Cluj, aprecia că la începutul lui 2013 putea fi eliberată autorizaţia de construire.

În 2013 nu a fost eliberată autorizaţia de construire, dar Constantin Niţă, atunci ministru delegat pentru Energie, spunea că investitori chinezi s-au arătat interesaţi de proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, de hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, de termocentrala Rovinari şi de reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la termocentrala Mintia-Deva. Niţă “spera” ca în 2014 să fie finalizat procesul de negociere cu investitorii interesaţi de aceste proiecte.

În 2014, Hidro Tarniţa SA, compania care se ocupa de proiectul centralei, anunţase publicarea anunţului internaţional privind iniţierea procedurii de selecţie de investitori, şi afirma că un număr „semnificativ” de investitori sînt interesaţi. Lista investitorilor precalificaţi urma să fie publicată în noiembrie 2014, iar apoi trebuia să urmeze etapa de negocieri preliminare şi neangajante, în urma cărora trebuia stabilit caietul de sarcini pentru licitaţie, preconizată a se desfăşura în februarie – mai 2015.

Tot în 2014, un proiect de ordonanţă al Departamentului pentru Energie prevedea ca firma care va administra viitoarea hidrocentrală Tarniţa-Lăpuşteşti să fie scutită de mai multe taxe şi tarife, iar hidrocentrala să fie declarată de interes strategic naţional. Hidro Tarniţa avea atunci patru acţionari – Complexul Energetic Oltenia, Electrica, Nuclear Electrica şi Complexul Energetic Hunedoara – fiecare cu câte 25%.

În ianuarie 2015, compania Hidro Tarniţa anunţa că a primit oferte de la 5 investitori, iar în februarie 3 companii chinezeşti – China Huadian, Synohydro şi China Gezhouba – depuseseră oferte pentru participarea la licitaţie.

Lucrurile au mners atât de bine încât, în decembrie 2017, deputatul social democrat Horia Nasra îi cerea ministrului Energiei de atunci, Toma Petcu să prezinte strategia pentru revigorarea proiectului hidrocentralei, şi îi solicita să prezinte lămuriri vizavi de acuzaţiile potrivit cărora până acum s-au cheltuit 5 milioane de euro fără să se fi concretizat acest proiect.

După cum bine ştiţi, acum ne aflăm în 2019.

O hidrocentrală „comunistă”

Proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti datează încă din anii 80, dar studiul de fezabilitate a fost finalizat abia în 2007.

Hidrocentrala trebuia construită, în 5-7 ani, la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca, pe valea rîului Someşul Cald, în versantul stîng adiacent acumulării existente Tarniţa, pe teritoriul comunelor Rîşca, Căpuşu Mare, Mărişel şi Gilău, care includ localităţile Dîngăul Mare, Dealu Mare, Lăpuşteşti, Someşul Cald, în cea mai mare parte în extravilanul acestora. Investiţia era evaluată la circa un miliard de euro, fără TVA.

Hidrocentrala urma să aibă două lacuri de acumulare, lacul inferior – acumularea existentă de la Tarniţa, şi lacul superior – care urma să fie amplasat la o diferenţă de nivel de circa 550 metri, pe platoul dealului Lăpuşteşti, pe circa 40 de hectare şi să aibă o capacitate de 10 milioane metri cubi. Hidrocentrala urmea să aibe 4 grupuri reversibile turbină – pompă, de 250 MW fiecare.

V. Dădulescu