Investitorii străini recomandă reducerea taxelor

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) recomandă autorităţilor reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la 19%, potrivit ediţiei 2011 a Cărţii Albe, document tradiţional şi strategic al FIC. Alte recomandări pentru stimularea investiţiilor sînt scutirea totală de la plata impozitului pe profitul reinvestit, eliminarea prefinanţării TVA la import în cazul importurilor de bunuri din afara UE şi introducerea legii holding-urilor. Lipsa legislaţiei de tip holding face ca grupurile de societăţi din România să îşi mute profiturile în alte jurisdicţii care au astfel de reglementări. Alte recomandări vizează acţiuni imediate pentru responsabilizarea sistemului judiciar, caracterul uniform al jurisprudenţei, consolidarea capacităţii de combatere a corupţiei, reducerea cheltuielilor bugetare, reducerea evaziunii fiscale, creşterea standardelor de calitate în administraţia publică, liberalizarea pieţei energiei şi integrarea în sistemele energetice ale Europei, sprijinirea energiei regenerabile și independenţa Autorităţii de Reglementare în acest domeniu. De asemenea, FIC recomandă concentrarea eforturilor pe absorbţia fondurilor europene, alocarea de resurse bugetare pentru cofinanţare, asigurarea de personal suficient în instituţiile care se ocupă de absorbţia fondurilor, o ordine clară a priorităţilor privind investiţiile publice și concentrarea pe derularea unor proiecte de investiţii în infrastructură prin parteneriate public-private.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.