Investiția crucială pentru Ucraina și întreaga Europă

Noul pod de peste Tisa, din zona Sighetul Marmației, gândit să asigure o mai bună legătură rutieră între România și Ucraina, trebuie finalizat până în toamna acestui an însă țara vecină nu are resurse pentru a acoperi costurile aferente realizării a 800 de metri din proiect. O delegație de europarlamentari din Comisia de Dezvoltare Regională a vizitat șantierul noului pod și încearcă să identificate posibilități de finanțare de la UE pentru finalizarea la timp a proiectului menit să ajute și la o mai bună cooperare între romanii de o parte și alta a Tisei.

Din delegația care a vizitat lucrările la noul pod au făcut parte eurodeputații Novakov Andrei, Leopoldo Lopez Gill, Niels Geuking-membri ai Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder și viceprimarul din Sighetu Marmației, Daniela Onița-Ivașcu.

„Proiectul „Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației” are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs. Viitorul pod va avea o lungime de 260 de metri, iar 98% din finanțare provine din fonduri europene, din politica de coeziune. Pentru ca acest proiect să fie finalizat, partea ucraineană ar trebui să construiască 800 de metri, bani pe care din păcate Ucraina nu îi are la dispoziție”, a transmis Daniel Buda. El a precizat că împreună cu Andrei Novakov, coordonatorul EPP Regi, vor face demersuri pentru a identifica la nivelul Parlamentului European resursele financiare care pot fi accesate de partea ucraineană pentru construirea celor 800 de metri de pod.

„Într-o primă etapă, am sugerat că banii pentru ar putea proveni inclusiv din cooperarea transfrontalieră. Podul de peste Tisa nu doar că unește două țări, România și Ucraina, dar este o punte de legătură pentru românii aflați pe ambele maluri ale Tisei”, a transmis Daniel Buda, precizând ca finalizarea podului de peste Tisa este crucială nu doar pentru Ucraina ci și pentru Europa.

Proiectul „Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației” are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelele în zonele tranzitate în prezent, scurtează legăturile rutiere cu Țările Baltice, Republica Polonă, Ungaria și Republica Slovacă. Oportunitatea proiectului este dată de posibilitatea integrării acestuia într-o viziune transfrontalieră, respectiv Programul ENI România – Ucraina sau Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectivul Specific 2.2 – “Creșterea accesibilității zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T”, se arată în nota de fundamentare citată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut