Învăţătoare de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă”, sancţionată cu o reducere de salariu de 15% pe o perioadă de 6 luni

• Învăţătoarea de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, înregistrată în timp ce striga la un elev de 7 ani, aducîndu-i jigniri de neimaginat, a fost sancţionată cu o reducere de salariu de 15%, pentru o perioadă de 6 luni. În urma acestei decizii a  Consiliului de Administraţie, cei doi directori ai Colegiului şi-au dat demisia.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj a anunţat că „regretă şi dezaprobă ferm” decizia Liceul-Sigismund-TodutaConsiliului de Administraţie al Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduţă”, de a sancţiona învăţătoarea doar cu o reducere a salariului, apreciind demisia directorilor ca pe un „act de onoare într-o situaţie care s-a dovedit a fi fost gestionată deficitar la nivelul unităţii” •

„În legătură cu cercetarea disciplinară a învăţătoarei Chiorean Monica, de la Colegiul de Muzică «Sigismund Toduţă» Cluj-Napoca, cu privire la săvîrşirea unor abateri disciplinare: în urma prezentării raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, directorul instituţiei a propus sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei. Consiliul de Administraţie a hotărît prin vot secret respingerea propunerii, preferînd sancţionarea învăţătoarei cu diminuarea salariului de bază cu 15% pe o perioadă de 6 luni, conform dispoziţiilor art. 280, al. 2 din Legea nr. 1/2011. În aceste condiţii, directorii şi-au înaintat demisia către IŞJ Cluj” – se arată într-un comunicat al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă”, remis presei.

„Cu privire la Hotărîrea Consiliului de Administraţie al Colegiului de Muzică «Sigismund Toduţă» Cluj-Napoca, privind sancţionarea cadrului didactic Chiorean Monica pentru comportamentul în faţa elevilor, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj precizează următoarele: conducerea IŞJ Cluj  regretă şi dezaprobă ferm decizia Consiliului de Administraţie al Colegiului de Muzică «Sigismund Toduţă» de a sancţiona cadrul didactic sus-numit cu reducerea salariului pe o perioadă de şase luni şi nu cu excluderea acestuia din învăţămînt, avînd în vedere gravitatea faptelor aduse în discuţie. Legislaţia în vigoare nu permite sub nici o formă implicarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj în desfăşurarea unei cercetări disciplinare la nivel intern şi nici în ceea ce priveşte hotărîrile de sancţionare a unui cadru didactic pe care le poate lua exclusiv Consiliul de Administraţie, ca for decizional al unităţii de învăţămînt angajatoare. În acelaşi timp, demisia directorilor unităţii apare, în acest context, ca un act de onoare într-o situaţie care s-a dovedit a fi fost gestionată deficitar la nivelul unităţii. Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj îşi manifestă încă o dată, public, încrederea că astfel de evenimente care implică un cadru didactic sînt cazuri izolate la nivelul judeţului nostru şi nu sînt, în nici un caz, reprezentative pentru calitatea corpului profesoral din judeţul Cluj” – a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Învăţătoarea de la „Sigismund Toduţă” a fost înregistrată în timp ce striga la un elev de 7 ani, spunîndu-i că este „nebun la cap”, „incapabil”, „tîmpit”, „jumătate de creier” şi „bebeluş”. Incidentul a avut loc la sfîrşitul lunii martie a.c., Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj anunţînd imediat „formarea unei comisii de anchetă la nivelul şcolii, care să analizeze comportamentul învăţătoarei al cărei caz a fost semnalat în presă”.

„Comisia de anchetă de la şcoală va trebui să analizeze situaţia şi va trebui să stabilească măsurile care trebuie luate în acest caz, conform legislaţiei în vigoare. Cînd vom avea concluziile, ele vor fi făcute publice” – declara, la începutul lunii aprilie, pentru ziarul Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.