Învățarea spre comunitate, dezbătută la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai, prin Departamentul de Psihopedagogie Specială al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, găzduiește, în perioada 19 – 20 februarie, cea de-a patra întâlnire transnațională din cadrul Proiectului Erasmus+ „Service learning in higher education – fostering the third mission of universities and civic engagement of students” – SLIHE (coordonator principal: Universitatea Matej Bel, Slovacia).

Scopul proiectului este de a promova dezvoltarea civică și implicarea în comunitate a studenților prin creșterea nivelului de conștientizare, la nivel instituțional, a unei forme inovative de pedagogie: Învățarea spre comunitate (engl. Service-Learning).

La întîlnirea transnațională de la Cluj participă cincisprezece cadre didactice universitare din Slovacia (Universitatea Matej Bel), Croația (Universitatea din Rijeka), Cehia (Universitatea Palackeho Olomuc), Germania (Universitatea Catolică Eichstatt-Ingolstadt), Austria (Universitatea din Krems) și România (Universitatea Babeș-Bolyai). Potrivit celor anunțate de reprezentanții universității clujene, pe parcursul celor două zile se vor discuta obiectivele și sarcinile fiecărei instituții partenere în cadrul acestei faze de derulare a proiectului, în special rezultatele testării de către fiecare partener a unui program de formare în domeniul planificării și implementării activităților de tip Service-Learning în mediul academic.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.