Inundaţii în Angola: Cel puţin 15 morţi şi mii de persoane strămutate

Ploile torenţiale care s-au abătut la sfârşitul săptămânii trecute asupra Angolei au provocat moartea a cel puţin 15 persoane, inundaţiile afectând peste 4.000 de locuinţe, au anunţat duminică serviciile pentru intervenţii de urgenţă, citate de AFP.
Ploile, care au durat câteva ore, au provocat viituri care au inundat străzile şi au avariat infrastructura din capitala Luanda şi din oraşul Benguela, situat mai la sud.

Douăsprezece decese au fost înregistrate în Benguela şi alte trei în Luanda, conform unui raport preliminar al pompierilor.
Aproximativ 4.000 de locuinţe au fost inundate, iar majoritatea locuitorilor din acestea au fost evacuaţi, au precizat pompierii.

Ploile torenţiale nu sunt un fenomen rar în sudul Africii în timpul sezonului ploios, însă oamenii de ştiinţă afirmă că schimbările climatice provocate de activitatea umană sporesc probabilitatea, durata şi intensitatea unor astfel de fenomene meteorologice extreme.

În ţara vecină de la sud, Namibia, nivelul râului Zambezi din nord-estul teritoriului a crescut considerabil, obligând mii de persoane care locuiesc pe malurile sale să-şi evacueze casele.

Potrivit autorităţilor, nivelul apei a atins aproximativ 6,8 metri, cu mult peste cei patru metri obişnuiţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.