Între “naţionalismul economic” şi statutul de colonie

Ilie CĂLIAN

Afirmasem că UDMR va înghiţi găluşca îndepărtării lui Borbély László de la conducerea Ministerului Mediului, pentru a-i lăsa mînă liberă prim-ministrului MR Ungureanu să facă… mînăriile cerute de Băsescu în privinţa “jmecheriilor” cu mineritul şi gazele de şist. A înghiţit găluşca UDMR, dar cu noduri – şi cu o ascunsă satisfacţie: are, încă, mijloace pentru a-l şantaja pe Băsescu. Întrucît “jmecheria” cu privatizarea zăcămintelor de cupru de la Roşia Poieni nu a reuşit, Băsescu îi restituie UDMR postul de ministru al Mediului, acceptîndu-l pe fostul ministru Korodi Attila – nu, însă, fără a-l soma să se grăbească şi să-şi dea acordul pentru Roşia Montană, Roşia Poieni şi gazele de şist rîvnite de Chevron. Numai că UDMR îşi ia revanşa: Korodi anunţă că e nevoie de timp, că trebuie respectate anumite proceduri legale, pe care Băsescu le ignoră.
De fapt, Băsescu dovedeşte încă o dată – dar era nevoie de încă o dovadă?! – că nu-l interesează nevoile României, ale generaţiilor de azi şi de mîine ale “poporului”, la care face apel doar cînd are nevoie de voturi. Or fi puţini cei care îşi pun o întrebare simplă: de vreme ce ne aflăm în Uniunea Europeană, cum se face că toate firmele cărora li se încredinţează explorarea şi exploatarea mineralelor româneşti – metale şi hidrocarburi – NU sînt din UE? Despre Chevron sau cele care exploatează şi vor exploata petrolul din Marea Neagră ştim că au capital integral sau majoritar american. În privinţa celor de la Roşia Montană şi Roşia Poieni, chiar dacă au “sediul social” prin Canada, grosul capitalului tot american este. E adevărat, în privinţa ultimei, se pare că sînt amestecaţi şi nişte turci şi ne putem aminti că recent Băsescu a făcut o vizită de interes “strategic” în Turcia. Pe de altă parte, printre diferitele firme de acelaşi gen (cu drepturi de explorare şi exploatare prin Maramureş şi Apuseni) se găsesc şi cîteva ruseşti, precum şi altele cu “căsuţă poştală” în Cipru – ceea ce ne poate pune iarăşi pe gînduri, suscitînd bănuiala că nici aceste “căsuţe poştale” nu aparţin unor firme din UE. Dacă ne amintim că, într-o perioadă în care România “făcea eforturi” ca să intre în UE, Băsescu proclama Axa Bucureşti – Londra – Washington, în loc să vizeze principalele puteri economice continentale ale UE, ne explicăm nu doar relaţiile personale “reci” ale lui Băsescu cu şefii de guverne din UE, dar şi neîncrederea respectivelor state în legătură cu orientarea României şi în UE, şi în NATO.
Mai există ceva ce atrage atenţia în “directivele” date de Băsescu lui Korodi şi Guvernului MRU: să crească redevenţele pe care le încasează statul român de la firmele care exploatează minereurile şi hidrocarburile. În prezent, acestea sînt de 4% pentru aur, argint, cupru, uraniu, huilă şi lignit, printr-un calcul care ia în considerare o sumă fixă pe unitatea de producţie. La petrol şi gaze, procentele variază între 3,5% şi 13%. Cîtă vreme firmele care plăteau aceste redevenţe erau firme de stat, româneşti, nu era o problemă: în ultimă instanţă, se mutau banii dintr-un buzunar al statului în celălalt. Aşa au apărut şi datoriile “istorice” între firme de stat şi între acestea şi bugetul statului. Acum, însă, dacă exploatarea subsolului (inclusiv, marmură, granit, piatră, prundiş, lemn ş.a.) se încredinţează unor firme străine, normal este ca statul român să-şi asigure redevenţe ca în alte state europene. Băsescu cere mărirea acestora. Guvernul MRU chiar anunţase că le va mări. Dar s-a oprit chiar înainte de … semnarea contractului pentru Cuprumin. Să fie, oare, întîmplător?! Ce-l împiedicase pe Băsescu să-i ceară lui Boc, din 2009 încoace, să mărească redevenţele?! Băsescu avea majoritatea în Parlament, aşa că putea să crească redevenţele pînă la cer – dar n-a vrut: Primul Miner al ţării avea în vedere aceste contracte. Abia acum, la presiunea opiniei publice, dă din coţ în colţ, neştiind cum să-şi ţină promisiunea făcută unor cercuri de afaceri străine – mai cu seamă ale Marelui Licurici -, dar şi să-şi protejeze postul, adică să-şi ferească partidul care ar trebui să-i asigure liniştea încă doi ani.
Jocul acesta cu vînzarea unor domenii strategice ale României – de la sol/subsol la energie – miroase a trădare a interesului naţional. Nu miroase – de-a dreptul pute! E adevărat, printre lingăii lui Băsescu se poartă mai nou o înjurătură: dacă vorbeşti despre acestea, înseamnă că nu respecţi “corectitudinea politică”, că sprijini “naţionalismul economic” – care, în opinia lor, ar fi ceva foarte murdar: comunist… În ce mă priveşte, prefer “naţionalismul economic” în locul statutului de colonie.