Intrăm în Europa şi cu popularizarea turismului rural

Încet-încet şi în mediul rural ne apropiem de standardele europene în ceea ce priveşte propaganda turistică. Cu paşi mici, dar siguri, creăm şi pe meleagurile noastre condiţii ideale pentru practicarea turismului rural.

Zilele trecute am avut ocazia din nou să admirăm realizările edililor din comuna Bonţida, care în noul centru istoric al satului, chiar în imediata vecinătate a Bisericii Ortodoxe, au montat un imens panou cu obiectivele culturale şi turistice din împrejurimile localităţii. Desigur, în prim plan figurează renumitul castel Bánffy, dar tot acolo găsim şi o hartă cu monumentele istorice şi naturale ale zonei Clujului. Astfel de indicatori am văzut şi la intrarea în comună, de pe şoseaua naţională Cluj-Napoca-Gherla. La Bonţida, de altfel, toate străzile poartă nume de scriitori, artişti plastici sau compozitori. Multe oraşe nu au o reţea stradală cu astfel de denumiri.

Administraţia locală se gîndeşte şi la alte metode şi soluţii pentru popularizarea valorilor istorice şi culturale ale comunei. Iniţiative în acest sens am văzut şi în comuna Fizeşu Gherlii, unde chiar la birfurcaţia spre Nicula s-a amenajat un frumos monument de artă cu date referitoare la istoria şi tradiţia localităţilor rurale din zonă, cel mai renumit obiectiv fiind Mănăstirea Nicula, un loc deosebit de căutat de creştini, dar şi de foarte mulţi turişti străini.

Semn bun pentru valorificarea valorilor culturale din împrejurimile municipiului Gherla, unde turismul rural a luat un avînt mare în ultimii ani prin aceste iniţiative gospodăreşti ale primăriilor. După cunoştinţele noastre, şi în alte comune vor fi realizate investiţii din domeniul popularizării turismului local.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.