Într-o singură lună, peste 400 de firme clujene și-au pus lacăt pe ușă

În primele șapte luni din acest an, în județul Cluj și-au încetat definitiv activitatea 2.784 de operatori economici, cu 426 mai mulți decât cei ajunși în această situație la începutul lunii anterioare, iar ații 410 și-au suspendat activitatea.

La începutul lunii august, în județul nostru aveau suspendată activitatea 410 operatori economici, cu 55 mai mulți decât la începutul lunii anterioare, Clujul situându-se pe a doua poziție în țară din acest punct de vedere, după București, unde au ajuns în această situație 867 de firme, cu 127 mai multe decât la începutul lui iulie. Peste 300 de operatori economici mai aveau suspendată activitatea în județele Iași (375), Brașov (328), Bihor (321) și Argeș (309). La nivel național, aveau suspendată activitatea 8.275 de profesioniști, cu 1.085 mai mulți decât în iulie.

În aceeași perioadă, la nivelul întregii țări erau fost consemnate 41.007 radieri de operatori economici, în creștere cu aproape 9% față de anul trecut. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Bucureşti – 6.536 şi în judeţele Timiş – 1.861, Cluj – 1.862 (cu 298 mai multe față de începutul lunii anterioare).

Conform datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în același interval de timp, în toată țara au avut loc 19.443 de dizolvări de firme. În Cluj erau dizolvate 922 de firme, cu 128 mai multe decât la începutul lui iulie. Județul nostru a fost depășit și la acest capitol de București (cu 3.625 dizolvări) și Constanta (988).

Peste 86.000 de operatori economici sunt activi în Cluj

Tot în primele șapte luni ale anului, în județul nostru au fost înmatriculați 5.627 de operatori economici, în creștere cu 7,94% față de ianuarie – iulie 2021, județul nostru fiind depășit din acest punct de veddere numai de București, unde au fost înmatriculate 16.555 de firme și persoane fizice autorizate.

De remarcat că, într-o singură lună, în Cluj au fost înmamtriculați 798 de operatori economici.

La nivel național, numărul de înmatriculări a scăzut cu 1,39%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 90.126 operatori, dintre care 68.115 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL).

În Cluj, cei mai mulți noi operatori se încadrează în categoria societăților cu răspundere limitată (4.448) și a persoanelor fizice autorizate (1.120). În perioada menționată, în județul Cluj au fost înmatriculate doar 4 societăți pe acțiuni.

La începutul lunii august, în Cluj funcționau 86.254 operatori economici, cu 543 mai mulți decât la începutul lui iulie, dintre care 65.710 persoane juridice și 20.544 persoane fizice, mai multe cu aproape 8% față de același interval al anului trecut, când existau 80.036 de profesioniști activi.

O lună cu peste 40 de insolvențe

Un fapt oarecum îmbucurător este că în Cluj a scăzut numărul cu aproape 9% numărul firmelor intrate în insolvență, spre deosebire de situația consemnată la nivel național, în întreaga țără numărul insolvențelor crescând cu peste 11% față de situația înregsitrată în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în primele șapte luni ale anului în curs, 3.932 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate au intrat în insolvenţă în România, față de numai 9 3.538 de operatori economici ajunși în această situație în perioada similară a anului anterior. De remarcat că, într-o lună, în toată țara au intrat în insolvenţă nu mai puțin de 515 operatori economici.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă în primele șapte luni ale anului au fost înregistrate în Bucureşti (663), pe locurile următoare în această nedorită ierarhie aflându-se judeţele Bihor (335 de insolvenţe), Cluj (2884, cu 43 mai multe decât în luna anterioară) şi Timiş (185). Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj (15), Harghita și Covasna (câte 18), respectiv în Botoşani (20).

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut