Întîlnire de suflet la Nicula

HPIM3710Acum şase ani, cînd s-a pornit la drum cu această frumoasă şi, totodată, importantă manifestare religioasă şi literară, nu ne închipuiam că, în timp, „Colocviile de la Nicula” vor avea un ecou atît de favorabil în rîndul oamenilor de litere din zona Transilvaniei şi nu numai. Preşedintele ASTRA Gherla, iniţiatorul acestor colocvii, Pr. Ioan Morar, a avut perfectă dreptate: trebuie să ne întîlnim anual şi să comemorăm acele personalităţi ale literaturii noastre care îşi dorm somnul veşnic în cimitirul Mănăstirii – Ioan Alexandru, Ion Apostol Popescu şi Vasile Avram, la care trebuie să-l adăugăm şi pe Emil Giurgiucă, înmormîntat într-un sat vecin, la Diviciorii Mari, dar să şi dezbatem problemele vieţii noastre spirituale şi literare. Într-adevăr, şi la sfîrşitul săptămînii trecute am avut ce auzi şi vedea la cea de a VI-a ediţie a „Colocviilor de la Nicula”. În ciuda ploii, sute de oaspeţi au urcat sus la Sfînta Mănăstire, unde ne-a întîmpinat Stareţul Pr. Nicolae Moldovan, întîlnirea fiind onorată şi în această toamnă de Înalt Preasfinţitul Mitropolit ANDREI, care a şi DSC02689deschis lucrările, nu înainte ca toţi cei prezenţi să asiste la parastasul din cimitirul Mănăstirii, ţinut în memoria personalităţilor literare înmormîntaţe acolo. Şi în acest an am avut parte de un program foarte bogat în comunicări, dezbateri, lansări de cărţi şi lecturi.

Însuşi iniţiatorul acestor colocvii, Pr. Ioan Morar din Gherla, este un binecunoscut om de litere, un amfitrion deosebit de amabil şi un excelent organizator. Să inviţi atîţia profesori, scriitori, critici şi preoţi din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Timiş, Maramureş şi Cluj nu e lucru uşor în ziua de astăzi. Dar, părintele Ioan Morar iubeşte mult cultura şi literatura, este un preot şi un intelectual desăvîrşit, care an de an îi atrage pe iubitorii poeziei în sfîntul lăcaş de cult de pe dealurile niculene. Am avut astfel ocazia să ascultăm nu mai puţin de 19 comunicări ştiinţifice, profesorul şi scriitorul Ion Buzaşi de la Blaj sosind în ultima clipă la această întîlnire de suflet. Merită să-i prezentăm pe toţi invitaţii: Prof. DSC02700dr. Valentin Marica, Prof. Nicolae Băciuţ, Prof. Ilie Şandru, Prof.univ.dr. Virgil Nistru Ţigănuş, Alexandru Ruja, Nicolae Bucur, Prof. Ion Onuc Nemeş, Pamfil şi Maria Bilţiu, Lazăr Lădariu, Florin Bengean, Ioan Buzaşi, Vasile Stancu, Ioan Lăcătuşu, Prof. Luminiţa Cornea, bibliotecar Zenovia Zamfir, Lect.univ. dr. Jan Nicolae, Ieromonah Maxim (Marius) Morariu, Pr. drd. Ioan Emanuel Căşveanu şi Stelian Gomboş. Prin lucrările lor ne-am îmbogăţit cunoştinţele despre poeţii Ioan Alexandru, Ion Apostol Popescu şi Vasile Avram, dar şi cu privire la celelalte personalităţi literare evocate în cadrul lucrărilor celei de a VI-a ediţii a „Colocviilor de la Nicula”. Neapărat trebuie să evidenţiem recitalurile de poezie ale apreciatului om de cultură din Tg. Mureş, Prof. Nicolae Băciuţ (sosit pe meleagurile noastre cu un grup de intelectuali din municipiul de pe Mureş) şi ale cunoscutului actor Paul Antoniu din Baia Mare, ultimul DSC02789susţinînd şi un reuşit moment muzical. Şi la ediţia din acest an au fost prezenţi (ca de altfel şi la colocviile anterioare) elevii Colegiului Naţional „Silvania” din Zalău şi ai Şcolii Gimnaziale „Ioan Alexandru” din comuna Sînpaul, ultimii venind la Nicula cu un grup de credincioşi de peste o sută de persoane din localitatea clujeană, în frunte cu primarul Ovidiu Colceriu (la 16 septembrie 2015 s-au împlinit 15 ani de la moartea poetului Ioan Alexandru, declarat cetăţean de onoare post-mortem al comunei Sînpaul). Municipiul Dej a fost reprezentat de o mică delegaţie condusă de preşedintele Despărţămîntului ASTRA, dr. ec.Radu Gavrilă, un binecunoscut intelectual dejean şi iniţiator al unor manifestări literare de larg interes.Nu au lipsit nici lansările de carte „Imnele Transilvaniei” de Ioan Alexndru, Pamfil şi Maria Bilţiu, Ioan Lăcătuşu şi Erich Mihai Broanăr, Nicolae Băciuţ, părintele Ioan Pintea şi Luminiţa Cornea.

DSC02723Din mărturisirile părintelui Ioan Morar, preşedintele Despărţămîntului ASTRA „Ioan Alexandru” din Gherla, fondatorul „Colocviilor de la Nicula”, am aflat că acestea au izvorît din credinţa şi dorinţa sa şi a astriştilor „de a comunica cu personalităţile amintite” din „poiana cu brînduşe”. Mai bine zis, „Colocviile de la Nicula” se doresc a fi o întrunire omagială în memoria personalităţilor legate de Mănăstirea Nicula şi de zona someşană din apropiere. Asistînd la aproape toate ediţiile, putem concluziona că reuşita a fost pe măsura aşteptărilor.
SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.