Intervenţii reparatorii pro – bono în cadrul Proiectului Q !

Q Clinic, director dr. Adrian Avram, este Centrul de chirurgie, medicină estetică şi terapii integrate ale pielii, centru care a lansat şi a făcut cunoscute noile programe de intervenţii raparatorii realizate pro – bono în cadrul Q Life, respectiv Q Education, program de training în medicină estetică şi chirurgie.

Intervenţiile pro – bono sînt parte integrantă din programul Q Life se adresează copiilor cu probleme sociale deosebite. Un copil a fost deja operat, alţi 12 sînt pregătiţi şi în aşteptare pentru intervenţii oftalmologice, intervenţii chirurgicale pentru corectarea strabismului în marea lor majoritate, consultaţii şi tratament aferent, totul în colaborare cu Fundaţia Noi Orizonturi – Familia.

Q Education “se adresează studenţilor şi doctorilor tineri aflaţi la început de drum, care au astfel şansa aprofundării studiilor de specialitate printr-un program de burse interne” ca să-l citez pe dr. Adrian Avram.

Practic însă, Proiectul Q înseamnă Q Clinic, Q Vision (divizia de oftalmologie şi optică medicală; intervenţii chirurgicale plastice şi reparatorii de medicină regenerativă şi de oftalmologie), Q Stem (proiect ce va începe în 2015), Q Nutrition (remodelare corporală), Q Life (o nouă calitate a vieţii prin intervenţiile pro – bono), Q Education (studenţi şi medici la începutul carierei lor profesionale, existînd şansa includerii centrului în sistemul clinicilor universitare !), Q Magic sau visul care a devenit realitate. Şi realitate înseamnă acuma un nou sistem de telemedicină (pentru optimizarea comunicării la distanţă), chirurgie plastică şi reparatorie, chirurgie generală minim – invazivă, chirurgie cranio – facială, chirurgie vasculară, chirurgie estetică.

Mă opresc şi asupra segmentului Q Stem. Se ştie, medicina reconstructivă şi regenerativă “ a găsit soluţii cu rezultate din cele mai excelente în aplicaţiile celulelor stem în tratamentele osteoporozei, osteoartritei, diabetului şi spectaculos, pentru boala acestui secol, Alzheimer, accedint vascular şi retinopatie diabetică. Pasul uriaş făcut de descoperirea celulelor stem pentru ănlocuirea grefelor de transplant se poate exprima în cîteva cuvinte : reconstrucţia (regenerarea) propriului organ şi ţesut” . 2015 va aduce şi îmbunătăţiri în partea de aplicaţii clinice.

Dacă e să-l luăm numai pe Q, atunci ne referim la quality/calitate în absolut toate compartimentele mai sus amintite, calitate a actul medical prin medici, aparatură de ultimă generaţie, îmbinare de fapt a tehnologiei de vîrf, know – how şi relaţia medic – pacient pentru rezultate din cele mai bune, care vizează exluderea complicaţiilor şi reinserţia socială în timpul cel mai scurt.

Discuţiile purtate marţi, 16 decembrie, au vizat şi turismul medical, în care trei sînt componentele de bază : chirurgia estetică, medicina dentară şi oftalmologia. Fără a uita faptul că turismul medical se sprijină şi are la bază infrastructura, tehnologia, know – how – ul şi costurile reduse, ceea ce duce şi la creşterea adresabilităţii.

Cazuri ? Au fost multe, foarte multe. Fiecare însă, îl citez din nou pe dr. Adrian Avram, “este interesant. Cum interesante sînt şi poveştile din spatele fiecărui caz în parte”. Şint deja peste 3000 de … poveşti medicale, toate interesante, toate de cunoscut !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.