Interpreţi mimico-gestuali pentru studenţii cu dizabilităţi de la UBB

Studenţii cu tulburări de auz din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai beneficiază, începând din acest an, de sprijinul unor interpreţi specializaţi, care îi ajută să facă faţă provocărilor cursurilor universitare – informează Direcţia Comunicare  a UBB.

Interpreţii mimico-gestuali, membri ai Asociaţiei Naţionale a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual, sunt desemnaţi prin intermediul Biroului pentru Studenţii cu Dizabilităţi, pe baza solicitărilor formulate de conducerile facultăţilor.

Primele întâlniri între studenţii cu dificultăţi auditive şi interpreţii desemnaţi au avut loc în cursul lunii ianuarie, urmând ca, din semestrul al doilea al anului universitar 2016-2017, studenţii să beneficieze constant de sprijin în cadrul cursurilor fundamentale.

Proiectul a fost iniţiat la finalul anului 2016, prin lansarea unui apel către decanii celor 21 de facultăţi ale UBB de a solicita sprijinul interpreţilor, în funcţie de nevoile specifice ale studenţilor. Iniţiativa se încadrează în strategia mai largă de deschidere şi implicare în comunitate a Universităţii Babeş-Bolyai şi completează eforturile constante derulate de UBB, prin Biroul pentru Studenţii cu Dizabilităţi (creat în anul 2013), în vederea integrării studenţilor cu dizabilităţi şi oferirii şanselor egale la educaţie şi la serviciile universitare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.