Internet

Radu VIDA

radu vidaWuzhen.
Oraşul din sud-estul Chinei care aşteaptă oaspeţi. Adică: peste 2000 de participanţi din 120 de ţări şi regiuni, 8 lideri de stat şi 50 de oficiali străini la nivel ministerial, responsabili ai celor mai cunoscute 20 de organizaţii internaţionale şi peste 600 de personalităţi din domeniu.

O adunare selectă, la cea de a doua Conferinţă Mondială a Internetului! Lucrările conferinţei vor organiza şi 10 forumuri şi 22 de dezbateri privind transmiterea culturii pe Internet, crearea şi dezvoltarea Internetului, cooperării digitale şi economice, standarde tehnologice ale Internetului şi administrarea lor. „Lumina Internetului” va fi o amplă expoziţie ce va prezenta tehnologiile şi noile realizări din domeniu.

Asta… pe partea vizibilă.
Partea întunecată a reuniunii se va ocupa, în special, de pericolele acestei noi jucării a umanităţii. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, super-reţeaua asta mondială, cu miliarde de calculatoare şi alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare, are nu numai părţile ei bune. Sigur: cei 3W (World, Wide, Web) ne-a schimbat viaţa. Informaţiile, imaginile şi sunetul circulă cu viteze ameţitoare şi, practic, orice punct de pe planetă nu e mai departe decît un… click distanţă.

Enter!
Cum spuneam, text, imagine, pagini web, poşta electronică, transferul fişierelor de date, informaţii video-jocuri, telefonie etc. stau la concurenţă cu filmele, videoclipurile, cărţile electronice, muzica de te miri unde.

Vă daţi seama ce putere zace în această reţea nevăzută? Şi, mai ales, cît de puţin controlabilă e, atunci cînd minţi bolnave deturnează rolul benefic al informaţiei şi divertismentului, ajunse în casele noastre pe această cale?!
85-90 la sută din populaţia globului foloseşte Internetul.

Creşterile sînt spectaculoase, tehnologia se îmbunătăţeşte în fiecare minut, sateliţii îşi fac treaba în aşa fel, încît nici un punct de pe planetă să nu rămînă descoperit.
Unele state sînt de-a dreptul înspăimîntate. Şi aplică, fără milă şi discernămînt, cenzura. Alţii, în neputinţa lor, interzic folosirea Internetului sau limitează această „mană cerească” la cîte o funcţie de-a dreptul ridicolă.

Temerile, însă, nu sînt chiar gratuite.
Şi după acest enunţ, îmi vine, firesc, să întreb: ce ne facem cu entităţi gen Anonymous?
Cu acele reţele care produc, în mod conştient şi sistematic, numai programe dăunătoare, să le spunem. Reţele internaţionale, ai căror membri nu s-au văzut niciodată, dar „cooperează” pentru spargerea şi furtul unor conturi bancare, devoalarea unor activităţi pe care statele le ţin la “strict secret”. Răuvoitori care infestează spaţiul virtual, manipulează fiinţa, distrug intimităţi şi împiedică activităţi diurne, de care, în ultima vreme, am devenit dependenţi!

Fără îndoială că provocările bat la uşă. Iar disconfortul produs de răufăcătorii nevăzuţi dă bătaie de cap la multă lume. Din acest motiv, se caută soluţii pentru diminuarea relelor şi punerea în valoare a tot ceea ce noile tehnologii ne oferă. Pentru ca, totuşi, liberul acces să primeze.
La toată lumea!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.