Inteligența Artificială

Secretarul general al Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan Dumitrache, rector al Universității Politehnice București între anii 2000-2004, a afirmat, în cadrul unei instructive reuniuni organizate cu elevi de referință națională pentru rezultatele lor școlare meritorii, și premiați cu burse de studii în anul de învățământ preuniversitar 2023-2024 de către Înaltul For de Șțiință și Cultură al țării, că ”sistemele inteligente concepute de specialiști și pe care încercăm să le implementăm în folosul nostru trebuie să fie în permanență sub controlul operatorului uman, și nici într-un caz să fie lăsate să perturbe, accidental, superioritatea minții omenești. Se vorbește de mașini inteligente, de acele sisteme care ar putea, la un moment dat, să devină atât de performante încât să surclaseze inteligența umană. E nevoie de precauție în utilizarea unor astfel de sisteme, pentru că ele trebuie să fie folosite exclusiv în beneficiul umanității”.

”Revoluțiile industriale au început în anii 1670-1700. În decurs de peste 300 de ani, s-au derulat mai multe etape în evoluția industrială, iar prima a avut la bază puterea aburului și a apei, care au  determinat conceperea primelor mașini, mai ales în industria textilă. A doua revoluție industrială s-a bazat pe evoluția energiei electrice, iar a treia pe energia nucleară. Se poate vorbi la nivelul anilor 2000-2010 de a patra revoluție tehnologică, ca urmare a progreselor din domeniile tehnologiei informației și comunicațiilor, de la finele secolului XX. Începând cu anii 1960-1970, când a apărut microprocesorul, au fost puse bazele Inteligenței Artificiale. Putem vorbi de o explozie a aplicațiilor Inteligenței Artificiale după anul 2010, în mod deosebit. Robotica a evoluat semnificativ la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000, în mod deosebit robotica mobilă, roboții pășitori, humanoizi.  Roboții industriali, au avut un rol cu totul deosebit în domeniul fabricației, în ultima parte a secolului XX. În paralel cu aceste două domenii, și anume robotica și inteligența artificială, progrese deosebite s-au realizat în domeniul elementelor de măsură, a senzorilor. Au fost decoperiți senzori care puteau determina mărimi fizice și chimice. În paralel, s-au dezvoltat rețele de comunicații și de conducere în timp real. Toate aceste progrese privitoare la comunicații, senzori, elemente relaționale, strategii de conducere, au determinat un evident salt tehnologic. Este motivul pentru care la începutul anilor 2007-2008 a apărut o nouă paradigmă în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, și anume Cyber Physical System (CPS) /Sistem Ciber-Fizic/, mecanism controlat sau monitorizat de algoritmi bazați pe computer, care presupune o integrare totală a obiectelor fizice cu sisteme de procesare a informației prin rețelele Server. Iar în anii 2010-2012, se generează acest concept nou, „Industrializare 4.0”, în măsură să sprijine și să asiste operatorul uman la munci complexe și dificile atât tehnic cât și fizic. Acum este de actualitate Intelligent Cyber Physical System, structuri integrate în care se incorporează inteligență. Sigur că toate acestea conduc la provocări majore în ce privește tehnologia, fabricația. Ne întrebăm ce fel de societate creăm. Se vorbește frecvent despre societatea viitorului, despre Societatea Super Inteligentă, hiperconectată. Bănuiesc că ați auzit cu toții despre Internetul Obiectelor, Internetul Serviciilor, Internetul Industrial al Obiectelor – vorbind, desigur, de fabricație. Cum afectează aceste tehnologii noi viața noastră, noua societate, care devine hiperconectată ? Sunt sisteme de comunicare între mașini și sisteme de comunicare între oameni și mașini. Ceea ce înseamnă ca mai devreme sau mai târziu se vor dezvolta societăți hibride, formate din agenți natural inteligenți și agenți artificiali, pe care îi creem noi. E vorba de o comunitate de mașini cu un anumit nivel, care cooperează cu omul. Care este impactul pe care îl va putea avea asupra noastră un asemenea tip de societate? În domeniul sănătății, progresele deosebite în robotică, ale inteligenței artificiale, vor permite să dezvoltăm strategii specifice  medicinei personalizate, adică pentru fiecare pacient se va identifica ce i se potrivește cel mai bine. Vom putea folosi sisteme integrate pe corpul uman, pentru a culege informații necesare diagnosticului dar și prevenirii aparației unei boli. Putem crea platforme informatice care să ne permită în orice moment să cunoaștem starea de sănătate a unui om și mai ales să încercăm să identificăm care este tratamentul cel mai potrivit pentru un pacient.

Sunt frecvente discuțiile despre așa-numitul «model computațional» al diverselor comportamente ale sistemelor biologice complexe. Se fac constant referiri și la așa-zisele subsisteme care ne dau informații în mod precis despre starea de sănătate a inimii, a ficatului, etc. Așadar există posibilitatea de a preveni, concret, apariția bolilor. Tehnicile moderne de care dispunem ne permit să organizăm sistemul de transmitere de cunoștințe către copii și tineri altfel decât până acum. Rămânem însă la părerea că sistemul de educație în relația efectivă profesor-elev, profesor-student este esențială. Dar metodele de prezentare a cunoștințelor, utilizarea tehnologiei avansate pentru a transmite cunoștințe și mai ales pentru a realiza laboratoare care să permită pregătirea practică a elevilor prin realitatea virtuală ar putea să fie un avantaj. Dacă ne referim la producția industrială propriu-zisă, categoric că aceste sisteme inteligente de comunicație om-mașină și mașină cu mașină, creează o cu totul altă viziune asupra sistemelor de fabricație. Vorbim, azi, de ”fabricația inteligentă”, de întreprinderea viitorului ca întreprindere cu auto-organizare. E în joc capacitatea de adaptare la cerere. În domeniul transportului vorbim de ”transportul inteligent”, de ”mobilitate inteligentă”. Practic, putem spune că progresele semnificative în domeniile Tehnologiei Informației (IT), Inteligenței Artificiale, a roboților, în cel al Prelucrării Datelor, al sistemelor de învățare automată, concurează, toate, la stadiile performante menite să definească un nou tip de societate. Categoric, în acest context, provocările sunt majore: sistemele inteligente pe care noi le concepem și încercăm să le implementăm în folosul nostru trebuie să fie în permanență sub controlul operatorului uman, și nici într-un caz să fie lăsate să preia comanda. Se vorbește de mașini inteligente, de acele sisteme care ar putea la un moment dat să devină atât de performante încât să surclaseze inteligența umană. E nevoie de precauție în utilizarea unor astfel de sisteme, pentru că ele trebuie să fie folosite exclusiv în beneficiul umanității”, a concluzionat acad. Ioan Dumitrache.

Secretarul general al Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan Dumitrache și Președintele Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop

 

 

Președintele Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, prezent la întâlnirea cu elevii premiați: ”Dincolo de ce vedem în filmele science-fiction, în care roboții îi stăpânesc pe oameni și oamenii ajung la o condiție inferioară, deocamdată – și eu sper ca acest ”deocamdată” să fie etern, ca timpul -, cel mai inteligent computer e creierul omenesc. Ca să rămână așa, trebuie să avem în computer cât mai multe cunoștințe, chiar dacă ni se spune că a trecut vremea memorării. Oamenii deștepți ai acestei lumi sunt aceia care au avut acumulate în mintea lor cât mai multe date. Care sunt cele mai bune computere de azi? Cele care iau decizii pe baza datelor înmagazinate. Dacă noi nu vom avea grijă de mintea noastră-computer și o vom lăsa tabula rasa (n.r.: ”tablă ștearsă” în limba latină), goală de cunoștințe, ce pretenții vom avea să luăm decizii bune? Pe ce  bază? O decizie bună se ia comparând datele. Dacă nu avem nimic reținut în minte, nu ajungem la o decizie bună. Trebuie să ne exersăm mintea. Am auzit că sunt azi profesori care nu le mai dau ca temă elevilor, la limbile și literaturile română, franceză sau engleză, să învețe pe de rost texte de scriitori celebri. Sunt directori de școală și inspectori care îi pedepsesc pe profesorii care le cer elevilor să memoreze texte din patrimoniul cultural al umanității. Unul dintre cele mai bune exerciții de păstrare a memoriei este chiar învățarea de versuri pe de rost.”                                                ***

*Principalele invenții: 1814 – locomotiva, George Stephenson; 1816 – fotografia, Nicéphore Niépce; 1840 – telegraful prin fir, Samuel Morse. Patru ani mai târziu, în 1844, cu sprijinul inginerului Alfred Vail (1807-1859), Morse realizează primul telegraf electric cu care creează legătura telegrafică între Washington și portul Baltimore; 1863 – pasteurizarea alimentelor, Louis Pasteur; 1866 – dinamul, Ernst von Siemens; 1867 – dinamita, Alfred Nobel; 1876 – telefonul- Alexander Graham Bell; 1876 – bicicleta, H. G. Lawson; 1877 – fonograful, Thomas Edison; 1879 – becul, Thomas Edison; 1885 – automobilul, Gottlieb Daimler și Karl Benz; 1895- cinematograful, Frații Lumière;1895 – comunicațiile fără fir, Guglielmo Marconi.

*Roboți ”ucigași”

 

În 1942, Isaac Asimov [nominalizat la premiul Nobel pentru Pace în 1994, premiu conferit  în cele din urmă oamenilor de stat Yasser Arafat (Palestina), Simon Peres (Israel) și Ițhak Rabin (Israel)], a publicat nuvela ”Runaround – Fuga în cerc” care a lansat ideea roboților care ucid oameni. Sistemele robotice autonome au parcurs un drum lung de la Asimov, până în zilele noastre. În 2012, ”Human Rights Watch (HRW) – Observator al Drepturilor Omului” (organizație non-guvernamentală care desfășoară activități de cercetare și apărare a drepturilor omului, cu sediul central la New York) a publicat sub titlul „Losing Humanity: The Case Against Killer Robots – Pierderea umanității: Cazul împotriva roboților ucigași” un raport care exprimă dezacordul față de sistemele de arme care pot lua decizii letale fără implicarea umană. Raportul condamnă, totodată, construirea de roboți care pot folosi forța împotriva unui om. Din păcate, militarizarea roboticii a avut o evoluție năucitoare în ultinul deceniu, fiind perfecționați „roboții ucigași”. Human Rights Watch și Clinica Internațională pentru Drepturile Omului (IHRC) de la Facultatea de Drept de la Harvard (SUA) au precizat că astfel de arme pretins ”revoluționare” sfidează în totalitate dreptul internațional umanitar, fiind necesară o interdicție a dezvoltării și utilizării lor. În Raport, termenii „robot” și „arme robotizate” cuprind toate tipurile de arme fără pilot, de la drone telecomandate până la arme cu autonomie completă. O serie de alți termeni au fost folosiți pentru a descrie arme complet autonome, inclusiv „roboți autonomi letali” și „roboți ucigași”. În raport se arată că tehnologia se mișcă în direcția dezvoltării acestor roboți letali, precursorii lor fiind deja utilizați. În 2006, Libanul a fost bombardat cu roboți letali, în „Operațiunea Just Reward – Doar recompensa”. La fel, Statele Unite ale Americii au invadat Irakul, în 2003, folosind și astfel de arme, în programul numit, contradictoriu, ”Operațiunea Libertatea Irakului”. Companiile care realizează astfel de roboți letali pretind că nu pot controla modul în care este utilizată tehnologia perfecționată de ele. Atunci de ce mai produc roboți letali?

Carmen Fărcașiu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.