Întâlniri cu Dorel Vişan

Marii actori sunt prezenţi în conştiinţa publicului ca nestemate ale preţuirii şi bucuriei. Prilejul întâlnirii cu ei aduce încântare în suflet şi nu de puţine ori evenimentul se transformă în insolită sărbătoare, de fiecare dată trăită altfel. Fie că-l vezi pe marele actor pe scenă, pe ecran sau intri în contact direct cu el, întâlnirile stau sub semnul unor taine emoţionale. Nu încape îndoială că Dorel Vişan este un mare actor şi apropierea de el seduce prin farmecul vorbelor, prin charisma inconfundabilă sau prin simpla lui prezenţă. La fel de emoţionat mă simt acum, la răsfoirea albumului Dorel Vişan. Cântecul trecerii apărut anul trecut la Editura Princeps Multimedia din Iaşi, avându-l redactor de carte pe reputatul poet Daniel Corbu. Paginile elegant aranjate, textele scrise de mai mulţi prieteni ai actorului, fotografiile care oglindesc aspecte din copilărie până la fulminanta sa carieră artistică şi recunoaşterea valorii transmit aceeaşi emoţie vie a apropierii de „românul universal” din filme, de acest adevărat „aristocrat al spiritului” exersat într-ale scrisului ca şi în sfătoşenii ţărăneşti, înţelept „mărturisitor al credinţei prin cultură”.

Albumul dă o imagine cuprinzătoare asupra dimensiunilor spirituale ale omului şi artistului, încă din lunga perioadă a directoratului său la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, implicat în viaţa culturală a oraşului de pe Someşul Mic şi a întregii ţări. Fără Dorel Vişan, „pitorescul actual al oraşului n-ar fi întreg” scria Constantin Cubleşan şi aserţiunea are valoare de postulat întrucât prezenţa lui Dorel Vişan la Cluj este una ce vizează permanenţa, obişnuinţa şi perpetuarea întru admiraţie faţă de valorile reale ale artei româneşti în ansamblu. Despre recunoaşterile internaţionale ale prestaţiilor sale din filme stau mărturie fragmentele reproduse din presa străină referitoare la filmele Iacob sau Senatorul melcilor.

Cele opt volume de poezii şi eseuri îl recomandă pe Dorel Vişan ca pe un scriitor autentic, înzestrat cu harul melancolizării stărilor meditative. „Poezia lui Dorel Vişan este ca autorul ei: robustă, caldă şi plină de înţelepciune” trasează drept şi exact editorul său Vasile George Dâncu. Pe lângă rolurile memorabile din teatru şi film, e limpede că poezia nu este violon d’Ingres pentru Dorel Vişan, ci o regăsire în magia logosului care dospeşte şi înfloreşte în forul său interior, tinde spre cunoaştere, împlinire şi aprofundare, iar Psalmii săi propun „o recitire a lăuntrului conştiinţei” de care nu se poate despărţi nici în ieşirile sale publice, organizate ca întâlniri, recitaluri de formulă one man show.

Fundaţia Culturală „Carpatica” a găzduit numeroase întâlniri cu Dorel Vişan în cadrul unor recitaluri susţinute la Galeria „Casa Artelor”. Între un recital şi altul, Dorel Vişan va fi prezent la proiecţia filmului Iacob, realizat în 1987 de Mircea Daneliuc. După propria mărturisire a actorului, este poate cel mai îndrăgit rol din filmografia sa care cuprinde peste 50 de roluri în producţii româneşti şi internaţionale. Inspirat din nuvela lui Geo Bogza Sfârşitul lui Iacob Onisia, filmul a fost dublu premiat de Academia Europeană de Film în 1988 (cel mai bun film şi cel mai bun actor), a obţinut şi alte premii naţionale, a cunoscut un succes binemeritat în epocă. Subiectul se axează pe soarta tragică a unui om mărunt, miner, care moare absurd în ziua de Crăciun, ca un miel al Domnului întru sacrificiu, dar simbolistica acţiunii primeşte conotaţii ce depăşesc prin expresivitate cadrul realităţii obiective. Aşadar, următoarea întâlnire cu Dorel Vişan la Galeria ”Casa Artelor” având ca obiect proiecţia filmului Iacob este programată pentru data de 12 martie, ora 18. 00

Adrian ŢION