Înscrieri pentru programul Digitaliada

Zece școli gimnaziale din mediul rural vor fi incluse în  programul de educație digitală – Digitaliada, începând cu anul școlar 2019-2020, în urma unui concurs de selecție anunțat de Fundația Orange.

Selecția școlilor se va face în trei etape, iar prima etapă se desfășoară online, din 7 până în 31 martie, pe platforma Digitaliada.

Conform celor anunțate de reprezentanții fundației, copiii din cele 10 școli selectate vor învăța într-un laborator digital echipat cu tablete, pentru ca fiecare elev să poată lucra individual în timpul orei, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Profesorii de matematică și TIC vor participa la sesiuni de formare în utilizarea kit-ului de conținut digital pentru gimnaziu: un pachet complet de aplicații și ghiduri de predare/ testare pentru fiecare an de studiu. Laboratorul digital va putea fi folosit, însă, de orice profesor din școală.

Până acum, Digitaliada a ajuns la 4.500 de elevi din 40 de școli de la sate, care în prezent învață matematică și informatică la cel mai înalt nivel, prin metode digitale interactive. „Predarea digitală îi încurajează pe profesori să facă legătura dintre o materie și aspectele practice ale vieții, iar pe elevi îi determină să folosească tabletele în scop de învățare. Unii dintre ei și-au descărcat acasă, pe propriile echipamente, o parte din aplicațiile folosite la școală și au exersat pe cont propriu rezolvarea exercițiilor și a problemelor propuse de acestea”, declară Adina Roșca, expert educațional în proiectul Digitaliada, citată într-un comunicat al Fundației Orange.

Reprezentanții fundației susțin că Digitaliada a reușit să demonstreze deja impactul pozitiv pe care îl poate avea educația digitală în școlile rurale: ”Îmbunătățirea notelor copiilor la aceste două discipline și interesul general crescut față de matematică și TIC reflectă disponibilitatea profesorilor de a lucra digital cu elevii lor. Aceste școli au devenit un exemplu regional și întreaga comunitate beneficiază de schimbarea produsă”.

“Profesorii Digitaliada sunt deschizători de drumuri în ceea ce privește educația digitală în România. Există școli care au solicitat să participe cu propriii elevi la ore demonstrative de matematică pe tablete, ținute de profesorii noștri. În 3 ani, Digitaliada a creat o comunitate națională și, în același timp, a condus la crearea unei comunități online în jurul platformei www.digitaliada.ro. Vom continua să investim și să susținem aceste comunități, oferindu-le mijloace prin care să poată folosi, crea și împărtăși cât mai mult conținut educațional digital”, declară președintele Fundației Orange, Dana Deac, citată în același comunicat.

Digitaliada este un program de educație digitală, care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor. La nivel rural se încurajează învățarea matematicii și TIC-ului, pentru elevii claselor V-VIII, prin metode digitale interactive. La nivel național, Fundația Orange susține educația digitală prin dezvoltarea platformei online Digitaliada și prin concursul de materiale digitale. Platforma Digitaliada este un hub online de conținut educațional ce poate fi accesat și folosit de oricine este interesat, elevi sau profesori din toată țara. Proiectul Digitaliada se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.