Înmormîntarea tatălui unui prim-ministru

Curtea casei părinteşti a primului ministru Emil Boc din satul Răchiţele a devenit joi neîncăpătoare pentru sutele de oameni care au venit să-l conducă pe ultimul drum pe tatăl acestuia, Ioan Boc, decedat marţi la vîrsta de 87 de ani. ‘’Nuţu a Năii’’, după cum era cunoscut de consătenii săi, a murit la Clinica de Recuperare din Cluj-Napoca în urma stop cardio-respirator.

Slujba de prohod a început în jurul orei 12, fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ. Printre preoţi s-a numărat şi Teodor Boc, rudă a familiei premierului. La funeralii au participat peste 400 de persoane, printre acestea aflîndu-se numeroase oficialităţi centrale în frunte cu preşedintele României, Traian Băsescu. Au ţinut să fie alături de familia primului ministru preşedintele Senatului, Vasile Blaga, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, dar şi miniştrii Gheorghe Ialomiţianu, Ion Ariton, Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu, Traian Igaş şi Valeriu Tabără sau secretarul general al PDL, Ioan Oltean.

Nu au lipsit nici oficialităţile locale şi judeţene. Astfel, nu departe de familia Boc au stat prefectul Florin Stamatian, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, parlamentarii Daniel Buda, Mihail Hărdău şi Mircia Giurgiu, dar şi foarte mulţi primari ai unor localităţi clujene şi şefi ai serviciilor deconcentrate clujene.

Vizibil îndurerat, primul ministru Emil Boc, împreună mama sa, Ana, cu soţia sa, Oana, şi cele două fiice, Patricia şi Cezara, au stat tot timpul slujbei de pomenire lîngă sicriul unde se afla trupul neînsufleţit al tatălui său. După slujba din curtea casei, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul din sat, aflat în curtea bisericii, iar în jurul orei 14,30 sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ioan Boc a fost depus în mormînt.

Ioan Boc, în vîrstă de 87 de ani, a murit marţi, la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca după ce înainte cu cîteva zile suferise un accident vascular cerebral.

Rudele familiei Boc spuneau că una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Ioan Boc era aceea de a-şi vedea familia unită şi, mai ales de Crăciun, să-i vadă pe toţi copiii săi, cinci la număr, în jurul mesei, alături de nepoţi. Ioan Boc a trăit toată viaţa sa în Răchiţele, un sat de munte, şi a muncit ca tîmplar, iar o perioadă a lucrat şi în mină. Octogenarul era foarte respectat în sat, fără ca acest lucru să aibă vreo legătură cu faptul că unul dintre cei patru fii ai săi, Emil Boc, a ajuns parlamentar, apoi primar al municipiului Cluj-Napoca şi, ulterior, prim-ministru.

În seara în care a murit Ioan Boc, premierul le-a spus jurnaliştilor care îl aşteptau în faţa spitalului că ‘’părinţii sînt cel mai frumos dar’’. ‘’’Aveţi grijă de părinţii dumneavoastră. Este cel mai frumos dar pe care îl puteţi primi de la Dumnezeu’, le-a spus jurnaliştilor şeful Executivului.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.