Iniţiativă a transportatorilor în sprijinul sătenilor

În ultimii ani s-a îmbunătăţit mult transportul dintre localităţi. Mai ales gherlenii au mare noroc cu firma „Bus Trans”, care asigură zi de zi un mare număr de curse în direcţia Cluj-Napoca.

De luni pînă vineri, dimineaţa, de la 4:30, pînă seara, la ora 21:00, microbuzele    pleacă din 15 în 15 minute, iar în weekend, din 20 în 20 de minute. Efectiv, trenurile pe ruta respectivă nu mai au călători. Dar, navetiştii din comunele vecine au solicitat şi ei înfiinţarea unui traseu asemănător. Astfel, de puţin timp, de patru ori pe zi maşinile companiei amintite intră şi în localităţile rurale din împrejurimile Iclodului. Astfel, navetiştii din satele Ghirolt şi Aluniş nu mai trebuie să plătească 30 de lei pe taximetru pînă la Iclod, ci călătoresc direct de la locuinţa lor, în condiţii civilizate, pînă în municipiul Cluj-Napoca. O măsură binevenită, primită cu satisfacţie şi bucurie de cei vizaţi (sînt şi mulţi elevi care în fiecare dimineaţă pleacă din satele respective spre şcolile clujene!).

Populaţia din mediul rural mai întîmpină greutăţi în domeniul transportului spre oraşe, dar încet-încet, în împrejurimile municipiului Gherla se va rezolva şi această problemă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.