Îndemnul transmis de IPS Andrei zecilor de mii de credincioși adunați la Mănăstirea Nicula

Zeci de mii ce credincioși au ajuns și în acest an la Mănăstirea Nicula din județul Cluj pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Manifestările au debutat vineri cu tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, condus de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, însoțiți de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

La procesiunea care a urmat traseul de aproximativ șapte kilometri și a durat trei ore au participat mii de credincioși.

Ierahii și pelerinii au fost întâmpinați la poarta locașului monahal de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, și de starețul mănăstirii, arhimandritul Iustin Miron.

După înconjurarea bisericii de lemn din incinta Mănăstirii Nicula, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei  a ținut să transmită un cuvânt de mulțumire pentur că a putut veni din nou în pelerinaj la Mănăstirea Nicula.

Dăm slavă lui Dumnezeu că din nou am putut veni în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, aici, unde la poala codrului îi șade Maica Domnului, iar noi avem posibilitatea de a-i prezenta rugăciunile noastre. E minunată comuniunea ce se realizează aici cu prilejul hramului mănăstirii”. Tare am dori să vă putem spune lucruri multe și folositoare la această sărbătoare unică. Însă și cele mai puțune pe care vi le spunem vi el punem la suflet și o rugăm pe Maica Domnului să intervină la Dmnul Christos ca noi toți și din punct de vedere duhovnicesc și din punct de vedere materiale să putem să mergem foarte bine înainte. Acum, frățiile voastre realizați că aici suntem mulți dar că trăim într-o lume care se securalizează. Cei care au făcut sondaje spun că din mulțimea românilor care se declară ortodocși duminica la biserică merg 10 la sută. Care este concluzia? Că pe dumnevoastră care ați venit la Nicula, la Icoana Maicii Domnului Dumnezeu vă face misiunari ca pe ceilalți 90 la sută să-i puteți determina să meargă Duminica la biserică”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Totodată, evocând cunoscuta pricesnă „Am venit, Măicuță, să te mai vedem”, Părintele Mitropolit a vorbit despre necazurile și rugăciunile pe care fiecare pelerin le aduce înaintea Maicii Domnului. „Nu vă trâmbițați necazurile, dar eu cred că mai toți aveți câte o problemă și câte un necaz pe care doriți să îl prezentați Maicii Domnului”, a spus ierarhul, rugându-se ca Dumnezeu să primească rugăciunile celor veniți la Nicula.

IPS Andrei s-a declarat bucuros de prezența pelerinilor în număr mare, urându-le „La Mulți ani!”

De la ora 18:00, pe Altarul de vară al mănăstirii, ierarhii prezenți au oficiat Vecernia Mare cu Litie.

De la ora 21:30, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și așezată pe Altarul de vară. Începând cu ora 22:00 au fost oficiate Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, iar după miezul nopții a avut loc procesiunea cu icoana în jurul bisericii mari.

Sâmbătă, 15 august, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie este programată la ora 9:00, urmând să fie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură va fi rostit de Mitropolitul Andrei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.