Incidentul din Portul Constanța: între noroc și vulnerabilități instituționale

Explozia dronei marine în Portul Constanța din dimineața zilei de vineri, 5 iunie, din fericire fără a produce victime, ne așează, din păcate, în reperele tristei și amarei vorbe românești „prost să fii, noroc să ai”. Ne-a trecut, din nou, cuțitul pe lângă os.
Instituțiile statului s-au dat de ceasul morții în a se ascunde sub fustele prevederilor legale, care – vezi, Doamne! – le exonerează de responsabilitate pentru modul de soluționare a acestui incident extrem de grav.
MApN organizează periodic exerciții de nivel strategic, interinstituțional, tocmai pentru a regla și sincroniza procedural acțiunile și în astfel de situații. În baza responsabilităților legale ce le revin pentru asigurarea apărării naționale, specialiști din ministerele și agențiile deopotrivă militarizate și civile sunt prezente la aceste pregătiri intense și de scurtă durată. Pentru că apărarea țării nu este atributul exclusiv al armatei.
La aceste exerciții, în baza unor scenarii fictive, dar atent încărcate cu secvențe operative inspirate copios din realitate sau cu potențial de a se materializa, militari și civili sunt puși laolalaltă astfel încât expertizele cu care sunt apriori creditați să se omogenizeze în răspunsuri coerente ale statului, pentru momente dificile, precum cea reprezentată de intrarea accidentală a unei drone de luptă în Portul Constanța.
Din experiența participării la astfel de exerciții, am identificat cel puțin două probleme majore la mai multe exerciții de acest tip. Probleme care au rămas veșnic definite ca „lecții învățate”. Și de la care, în fapt, nu s-a învățat mare lucru.
1. Rezistența la schimbare și incapacitatea de adaptare normativă în context interinstituțional. Toate instituțiile participante operează în baza unor proceduri proprii, stabilite prin acte normative, care nu se armonizează întotdeauna la nivel interinstituțional. Chiar dacă normativele sunt caduce în contextul actual de securitate națională și regională, disponibilitatea pentru adaptarea acestora este evidentă doar pe parcursul exercițiului propriu-zis, modificările necesare rămânând rezervate perpetuu pentru viitor. Înregistrăm – la acest nivel – un soi de confort național, la care revenim imediat ce am ieșit dintr-o situație dificilă fictivă din care ar fi trebuit să învățăm ceva pentru eventualitatea apariției unei situații similare în realitate.
2. Incapacitatea de transpunere a gândirii din stare de pace în gândire în situație de criză, inclusiv pe timp de conflict militar major. Specialiștii, inclusiv unii dintre militari, nu au capacitatea de a ieși din formatarea gândirii la pace și intrarea într-un mod de gândire specific situațiilor de criză. Înregistrăm și aici același confort în comportament. Ajustarea opțiunilor strategice ale Statelor Unite, din ultimul an, a pus, indirect, în umbră un document de importanță capitală, elaborat în 2022 de NATO: „Noul Concept Strategic”. Aici, printre altele, este menționat că „în zona euroatlantică nu este pace. Federația Rusă a încălcat normele și principiile care au contribuit la o ordine de securitate europeană stabilă și previzibilă. Nu putem exclude posibilitatea unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”.
Fie că recunoaștem, fie că ne mințim în continuare, România – ca stat la granița războiului ruso-ucrainean – se găsește în situație de criză de securitate mult mai gravă decât cea în care se află, de exemplu, Portugalia, situată în vestul continentului european. Probabilitatea ca o dronă sau rachetă țintită sau în derivă să se îndrepte către o zonă populată sau vreun element de infrastructură critică – atât de numeroase în Dobrogea – este reală, nu fictivă.
Dan CRIȘAN