Începutul sfîrşitului pentru coaliţia aflată la guvernare în Marea Britanie

The Guardian

Săptămîna trecută a marcat cu siguranţă sfîrşitul unei ere în Marea Britanie. Un nou antrenor pentru Manchester United, după 26 de ani, regina care a început să deschidă drumul la ocazii de stat pentru fiul ei, prinţul Charles, iar acum, cu consecinţa mai directă pentru majoritatea britanicilor decît oricare dintre evenimentele menţionate, un minimalism legislativ care marchează începutul sfîrşitului pentru coaliţia dintre conservatori şi democrat-liberali. Este eşecul proiectului lui David Cameron şi Nick Clegg. Pe viitor, vor merge pe căi separate.

Discursul Reginei marchează momentul în care cele două partide din coaliţie au început să meargă pe drumuri separate, dar îşi va continua mandatul probabil pe toată durata celor doi ani rămaşi. Ea rămîne unită, cel puţin în termeni de oportunitate politică, din nevoia primordială de a arăta că strategia economică urmărită din 2010 începe să dea roade, dacă este aşa. Rămîne unită şi prin faptul că trebuie să rămînă la guvernare pentru propria credibilitate. Prin urmare, coaliţia Cameron-Clegg va continua chiar dacă nu are şanse de succes. Este precum băncile, prea mare pentru a eşua.

Obiectivul articulat de entuziaştii coaliţiei în 2010, posibilitatea de a exista ca alternativă liberal-conservatoare durabilă atît la laburism cît şi la conservatorismul thatcherian, a eşuat. Apostolii acestei viziuni, printre care Cameron şi Clegg, au dorit să creeze o formă de liberalism social şi economic cu compasiune internaţionalistă, mai puţin intruzivă, mai ecologică şi mai modernă. În principal, nu au făcut ce au stabilit, iar noua focalizare asupra imigraţiei subliniază eşecul lor.

Au eşuat din două motive principale. Din cauza inflexibilităţii privind impozitarea şi cheltuielile într-un proiect liberal-conservator care a fost tot timpul dominat de recesiunea economică – ar fi trebuit să fie mai pregătiţi să impoziteze şi să cheltuiască mult mai imaginativ. Au eşuat însă şi din cauză că o prea marte parte din Partidul Conservator a refuzat pur şi simplu să se schimbe în felul în care a promis Cameron, lăsîndu-l pe liderul lor expus şi slab. Acum, cînd alegerile generale concentrează deja minţile într-un mod mai partizan, proiectul liberal-conservator este efectiv sfîrşit.

Discursul Reginei a întruchipat minimalismul. El nu a fost fără substanţă sau interes. Asistenţa socială, reforma sistemului de pensii de stat sînt elementele de mare preţ, financiar şi politic. Totodată, supravegherea deţinuţilor după eliberarea lor ar putea fi unul dintre lucrurile bune care se întîmplă într-o perioadă lungă de timp în care s-a neglijat reabilitarea infractorilor. Dar liberal-democraţii au blocat totul legat de Europa sau monitorizarea comunicaţiilor on-line, în timp ce conservatorii au impus planuri privind preţurile la alcool şi au marginalizat tot ce este ecologic. Zilele maximaliste ale lui 2010 s-au dus.

Marea excepţie este imigraţia. Ea se află în centrul programului coaliţiei din patru motive: în primul rînd, pentru că toate partidele ştiu că imigraţia este o preocupare imensă în rîndul alegătorilor şi prin urmare necesită un răspuns politic; în al doilea rînd, pentru că toţi politicienii moderni ştiu că, atunci cînd totul merge prost, o strategie de tip “dog-whistle” (cu referire la sunete pe care le poate auzi un cîine dar nu şi omul) pentru alegători, cu privire la imigraţie, va putea atrage sprijinul pe care alte politici nu îl pot obţine; în al treilea rînd, pentru că imigraţia este în anumite privinţe o pîrghie politică mai uşoară decît alte alternative de politică socială mai de dorit; în al patrulea, pentru că politica imigraţiei din Marea Britanie rămîne cu adevărat un haos care are nevoie de o reformă.

Din moment ce toate partidele recunosc sensibilitatea imigraţiei, este o zonă în care partidele din coaliţie au fost dornice să fie văzute că cooperează, mai degrabă decît să rişte să adopte poziţii radical diferite. Şi pentru că toate au fost speriate de ascensiunea UKIP în alegerile locale, toate sînt dornice să fie în prima linie în această problemă. Numiţi-o convergenţă abjectă sau convergenţă sensibilă, dar niciun partid – inclusiv cel laburist – nu va vota împotriva noului proiect de lege al guvernului.