Începe Festivalul LA STRAVAGANZA

Afis LaStravaganza 2015 (7)Mîine, 5 mai a.c., începe la Cluj-Napoca ediţia a IV-a a Festivalului de Muzică Barocă ‘’La Stravaganza’’, eveniment dedicat promovării interpretării muzicii baroce pe baza tratatelor scrise în epocă şi prin folosirea unor instrumente istorice sau a unor cópii ale acestora. În acest an, festivalul se desfăşoară timp de şapte zile şi cuprinde concerte camerale de muzică veche (între care şi unul de muzică veche transilvană), trei master class-uri (clavecin, vioară barocă şi violoncel baroc), concursul de muzică barocă de cameră (unicul de acest gen în Europa de Sud-est) şi un atelier liric baroc.

Deschiderea, aşadar, mîine, la ora 19, în Biserica evanghelică (B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 1), cu concertul formaţiei clujene Fonte de Gioia – Csongor & Anna Denes- viori; Amalia Goje-clavecin; Istvan Csata-viola da gamba. În program lucrări de: M. Marais, J. Ph. Rameau, F. Couperin, B. Marini, M. Cazzati, A. Corelli.

Festivalul continuă miercuri, 6 mai, la ora 19, tot în Biserica evanghelică, cu concertul formaţiei La Cetra d’Orfeo (Belgia), alcătuită din: Michel Keustermans – conducerea muzicală, flaut drept; Alain Pegeot-vioară; Hervé Douchy-violoncel; Jacques Willemijns-clavecin. Formaţia belgiană va interpreta lucrări de A. Falconieri, H. Purcell, J.S. Bach, G.F. Händel, S. Rossi, G. Ph. Telemann.

Joi, 7 mai, ora 19, Biserica evanghelică – concertul formaţiei Les Beaux Sons (Germania): Cosima & Filip Marius-viori; Sarah-Luise Raschke-violoncel; Erich Türk-clavecin. Vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor: B. Marini, A. Stradella, A. Corelli, J.P. von Westhof, J.M. Leclair, A. Vivaldi.

Despre celelalte concerte şi manifestări ale festivalului – în ediţiile noastre următoare.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.