Începe a doua etapă de distribuire a pachetelor de alimente prin programul Primăriei Cluj-Napoca

• Peste 25 de mii de clujeni vor primi ajutoare alimentare •

Municipalitatea clujeană organizează distribuţia de pachete de alimente de bază către persoane din categorii devaforizate din municipiu, pe baza unui program iniţiat de primarul Emil Boc. Precizăm că proiectul este suplimentar celui din fonduri europene şi oferă şansa şi altor categorii de persoane, în afara celor prevăzute în programul european, de a beneficia de ajutoare alimentare. Astfel, consilierii locali au decis alocarea sumei de 1.300.000 lei în vederea distribuirii de alimente către peste 25.000 de clujeni, beneficiari de ajutor social, persoane cu handicap grav şi accentuat, persoane vîrstnice şi din alte categorii sociale aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală.

Cea de-a doua etapă a programului de distribuţie a pachetelor cu alimente oferite de Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca va demara luni, 7 decembrie 2015. Cu această ocazie vor fi distribuite alimente către 23.521 de persoane. Un pachet conţine un litru de ulei de floarea soarelui, un kilogram de făină albă, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, o conservă de carne de porc, o conservă de pateu şi o conservă carne de vită.

Pachetele pot fi ridicate de la cluburile pensionarilor, precum şi de la primăriile de cartier, în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 8,30 şi 15,30, joi între orele 8,30 şi 16,30, precum şi vineri, între orele 8,30 şi 14.

Potrivit municipalităţii, întocmirea listelor cu categoriile de beneficiari s-a făcut cu sprijinul Casei Judeţene de Pensii Cluj, a Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj. Toţi beneficiarii programului vor primi informaţii prin invitaţii scrise, trimise prin poştă, să se prezinte la unul dintre centrele de distribuţie arondate pentru a ridica alimentele. Au dreptul la aceste ajutoare persoane cu handicap grav şi accentuat (gradul I şi II), pensionari cu pensii pînă la700 lei (inclusiv), şomeri indemnizaţi, şomeri neindemnizaţi, beneficiari de ajutor social şi alte categorii de persoane beneficiare de servicii sociale, aflate în evidenţele servicilor de specialitate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, invalizi, veterani, văduvele de război, persoane deportate, prizonieri, persecutaţi politic, eroi martiri ai revoluţiei, etc cu pensii şi indemnizaţii cumulatate pînă la 700 lei (inclusiv). „Este necesar ca aceştia să se prezinte cu buletinul)cartea de identitate, în original, pentru ridicarea pachetelor, iar în situaţia în care nu se pot deplasa la punctul de distribuţie vor putea trimite o altă persoană în locul lor, cu condiţia ca această persoană să se prezinte cu buletinul original al beneficiarului sau o împuternicire”, arată municipalitatea clujeană. Totodată, reprezentanţii acesteia precizează că în cazul în care anumite persoane nu se regăsesc pe listele iniţiale, dar se încadrează în una din categoriile beneficiare, acestea au posibilitatea, pe baza documentelor justificative, să se prezinte la punctele de distribuţie pentru a fi trecute pe liste suplimentare, în vederea ridicării pachetelor. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0264-453056.

Amintim că în prima etapă a programului, care s-a desfăşurat în perioda 27 aprilie – 06 iunie, s-au distribuit 23.000 de pachete cu produse alimentare.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.