Încep cazările la UBB

Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai vor putea ocupa, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, locurile care le-au fost repartizate în căminele universităţii.

În acest an, UBB a pus la dispoziţia studenţilor săi aproximativ 6.000 de locuri de cazare în camere de cămin cu 2, 3, respectiv 5 paturi, repartizarea locurilor fiind realizată de fiecare facultate, pe baza mediilor de admitere – în cazul studenţilor din anul I, respectiv pe baza mediei generale obţinute în anul de studii 2016-2017 pentru studenţii din ceilalţi ani, dar şi pe baza dosarelor medicale sau de sprijin social, acolo unde a fost cazul.

„Toate căminele au fost igienizate şi reabilitate în timpul vacanţei de vară, astfel încât studenţii UBB să aibă parte de cele mai bune conditii de cazare şi studiu” – au anunțat, joi, reprezentanții universității.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.