Incendiu pornit de la un fulger care a lovit un garaj, la Sărădiș

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, la un incendiu care a afectat un garaj și o casă în localitatea Sărădiș, comuna Feleacu.

„Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 23:27, anunțându-se că un garaj a luat foc. Imediat s-a deplasat la fața locului o autospecială, iar pompierii au constatat că incendiul se extinde și la casă. Drept urmare, au fost chemate noi forțe în sprijin, mai exact încă o autospecială cu apă și spumă, respectiv autoscara” – informează ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, incendiul a distrus garajul pe o suprafață de 30 de mp și a afectat jumătate din acoperișul care avea o suprafață aproximativă de 70 m.p. Din fericire, persoanele care locuiau în casă s-au autoevacuat și nimeni nu a solicitat sprijin medical. Pompierii s-au luptat ore bune cu flăcările, intervenția fiind îngreunată de vânt.

Din cercetările preliminare și discuțiile avute cu martorii de la fața locului, s-a constatat că incendiul a pornit de la un fulger care a lovit garajul.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut