Aguapark-ul clujenilor, mai mic decât cel din București, mai mare ca în Oradea

Proiectul Aguapark-ului din Grigorescu a mai parcurs ieri o etapă fiind prezentat și dezbătut în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Potrivit PUZ-ului propus de proiectanți, aguapark-ul se va întinde pe cinci hectare și va avea o capacitate zilnică de 3000 de persoane, 800 la interior și 2200 la exterior. Aguaparkul clujean va fi mai mic decât Nymphaea din București, care se întinde pe șapte hectare, dar mai mare decât cel din Oradea care poate acomoda 2100 de persoane.

Potrivit proiectului, aguapark-ul clujean va conține două clădiri, respectiv clădirea principală, practic zona de agrement indoor, si clădirea de acces la zona outdoor.

Zona de afară va fi împărțită în două zone mari, respectiv zona de familie, unde se vor găsi toboganele, un bazin cu valuri, o piscină pentru copii și o piscină family de agrement, toate însumând undeva la 4000 de metri pătrați de luciu de apă. Tot în acea secțiune se propune o zonă de spațiu verde amenajat, unde vor fi locuri de joacă pentru copii, cât și terenuri de sport, volei, minifotbal și altele.

Cealaltă zonă de agrement exterior va fi destinată adulților și va include o piscină și o plajă inundată. Ea este gândită ca o oază de relaxare.

Clădirea de aguapark indoor va include un ansamblu de bazine interioare, practic o piscină de agrement, o piscină pentru copii si un ansamblu de tobogane cu piscină aferentă, respectiv săli de fitness, cycling și spining, iar la ultimul etaj va fi o zonă de spa.

Complexul va include zone de alimentație publică și de activități comerciale.

Proiect amenințat din subteran și din aer

Potrivit arhitecților, înainte de a se lua în discuție construirea aguaparkului, e necesar ca Primăria să adâncească trei conducte subterane care traversează terenul și să îngroape linia aeriană de marea tensiune. Ștrandul Sun a funcționat pe amplasament cu toate că a fost traversat aeria de linia de înaltă tensiune, însă noile reglementări nu mai permit acest lucru. Primarul Emil Boc a promis că va rezolva aceste chestiuni, adăugând că e posibil ca un investitor privat să realizeze investiția, cifrată la 20-40 de milioane euro.

C.C.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut