Încă un pas spre titlu

FC Liverpool își menține invincibilitatea în „Premier League”, echipa pregătită de germanul Jurgen Klopp pășind în 2020 cu un nou succes, prin care „cormoranii” își consolidează prima poziție în clasamentul celui mai puternic campionat al lumii. Salah, Mane și compania și-au valorificat avantajul terenului propriu în ultimul meci al etapei a 21-a, disputat joi seară, pe „Anfield Road”, în care campioana Europei și foarte probabil viitoarea campioană a Angliei a dispus de Sheffield United cu 2-0, chiar prin golurile marcate de cei deja nominalizați, egipteanul Mo Salah și senegalezul Sadio Mane. Liverpool a deschis scorul devreme, în minutul 6. Mane, despre care presa spaniolă scrie că s-ar fi înțeles verbal cu Real Madrid, știre neconfirmată de oficialii lui Liverpool, a stabilit scorul final în minutul 64. Oaspeții au scăpat ieftin în acest meci, pe care Liverpool l-a dominat copios da capo al fine, trecându-și în cont nu mai puțin de 19 ocazii. „Cormoranii” au bombardat poarta apărată de Henderson, care a avut șapte intervenții, care ar fi putut însemna fără probleme tot atâtea goluri. În urma acestei a 19-a victorii în campionat, Liverpool acumulează 58 de puncte, având cu 13 mai mult decât ocupanta locului secund, Leicester City, dar și un meci mai puțin disputat, restanța cu West Ham United. În acest moment este foarte greu de crezut că Liverpool mai poate fi ajunsă. În următorul meci, programat pe 11 ianuarie, Liverpool a întâlni, în deplasare, pe noul „White Harte Lane”, Tottenham Hotspur, în reeditarea finalei Champions League din sezonul trecut. Va fi un duel interesant, între doi dintre cei mai buni antrenori ai ultimului deceniu în fotbalul european, Jurgen Klopp și Jose Mourinho.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.