Încă un parc din Cluj-Napoca se modernizează

Municipalitatea clujeană continuă să investească în modernizarea spațiilor verzi. Un parc din cartierul Grigorescu urmează să fie reabilitat.

Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința din 4 octomnriw, un proiect de hotărâre privind obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea Parcului 14 Iulie – Grigorescu – din municipiul Cluj-Napoca”.

Parcul „14 iulie” este amplasat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Enescu, Alexandru Vlahuță, Sigismund Toduță, Piața 14 iulie și Giuseppe Garibaldi, pe o suprafață de teren de 5.273,00 mp, iar aici sunt amenajate spații de joacă, spații pentru activități sportive și pentru recreere. Municipalitatea argumentează că spațiul verde public este unul cu un potențial extraordinar, însă o parte dintre arbori sunt îmbătrâniți și nu mai prezintă caracteristici estetice deosebite. De asemenea, mobilierul este învechit și trebuie înlocuit. Astfel, obiectivele principale sunt creșterea spațiului public amenajat, crearea unui spațiu cu adresabilitate crescută, spațiu pentru activități sportive, pentru persoane vârstnice, spațiu de relaxare pentru adulți și de joacă pentru copii și implementarea unor măsuri care au ca scop protejarea mediului înconjurător. Se propune reamenjarea spațiului verde de formă trapezoidală, astfel încât să fie un spațiu cu acces public corespunzător din punct de vedere estetic, social și al siguranței, se va crea un sistem de alei moderne și vor fi instalate, printre altele pentru cei mici, două leagăne, șase figurine pentru balansat și un șotron. De asemenea, se va reamenaja terenul de sport și zona de fitness. Nu în ultimul rând, se va crea un nou sistem de iluminat, se vor planta arbori decorativi de diverse culori, se vor monta două cișmele, peste 20 de bănci și coșuri de gunoi, precum și o stație de încărcare biciclete și trotinete.

Valoarea totală a investiției este 5.538.596.60 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de 10 luni.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut