Încă opt morminte ale unor unor deținuți politici – identificate și cercetate, la Periprava

Cea de-a IX-a campanie de investigații arheologice în Cimitirul lipovenesc din satul Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea, organizată, în perioada 1-11 august 2022, de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) împreună cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) și Fundația Doina Cornea din Cluj, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda și Muzeul Județean de Istorie „Ștefan cel Mare” Vaslui, pentru descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară, a dus la identificarea a încă 11 morminte.

Au fost cercetate 10 morminte, unul urmând să fie dezvelit integral în campania viitoare. Opt dintre mormintele cercetate, prin caracteristicile de înhumare, aparțin unor deținuți, iar două sunt de dată mai recentă, acestea fiind lăsate neatinse la fața locului. În ceea ce privește mormintele deținuților – precizează cercetătorii –, șase sunt înhumări practicate în gropi individuale, iar una a fost făcută într-o groapă comună și conținea scheletele a două persoane. Din cele opt morminte de deținuți au fost extrase doar șase schelete, două fiind surprinse parțial în cadrul de secțiune, fapt ce a condus la decizia procurorului de a fi lăsate in situ pentru a fi recuperate integral în următoarea campanie.

***

În septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a executat, cu personal extern, niște sondaje arheologice în cimitirul din Periprava, fără însă ca atunci să fie sesizate instituțiile abilitate ale statului, acțiunea fiind una de sondare a terenului și nu de cercetare reală și de recuperare efectivă a osemintelor. Abia în anul 2015, sub mandatul președintelui executiv Radu Preda, IICCMER a sesizat Parchetul Militar în legătură cu persoanele decedate în unitatea penitenciară de la Periprava și a locului unde acestea au fost înhumate. În același an, prin personalul propriu de specialitate și în directă conlucrare cu Parchetul, a fost organizată și desfășurată prima campanie arheologică de cercetare sistematică a acestui sit funerar, în vederea căutării și recuperării efective a osemintelor deținuților morți în lagărul comunist. În acest loc, în perioada anilor 1959-1964, au fost înhumați o mare parte din deținuții politici decedați în colonia de muncă, însă, conform mărturiilor și documentelor, unii dintre ei au fost îngropați și în zona din jurul lagărului, iar cei care au fost transferați la unități medicale din Tulcea și Chilia Veche unde au și murit, au fost îngropați în aceste localități” – precizează AFDPR, sub al cărui patronaj se desfășoară, începând din anul 2020, investigațiile de arheologie judiciară care privesc crimele regimului comunist din România.

Potrivit AFDPR, în cele nouă campanii desfășurate până în prezent la Periprava au fost executate 25 de secțiuni sau suprafețe arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite 83 de morminte, dintre care au fost cercetate 82. Dintre acestea, 74 de morminte aparțin unor deținuți, iar opt sunt ale unor persoane decedate în ultimele decenii, în mare parte localnici care s-au sinucis ori au fost găsiți înecați în Dunăre și au fost îngropați, fără semne de suprafață, în necropola deținuților.

Au fost recuperate rămășițele pământești a 70 de deținuți, la care se adaugă cele două schelete ce urmează a fi extrase anul viitor, iar în cazul a două morminte s-a constatat lipsa scheletelor. Potrivit cercetătorilor, această situație se explică prin faptul că familiile acelor defuncți au avut posibilitatea ca, prin complicitatea unor persoane care au lucrat în cadrul unității penitenciare, să afle locul înhumării, reușind astfel să-i dezgroape pe ascuns și să recupereze osemintele.

În cazul celor 74 de morminte de deținuți descoperite până în prezent, 68 dintre dețonuți au fost înhumați în gropi individuale și șase în trei gropi comune, fiecare groapă adăpostind rămășițele a două persoane.

„Pentru scheletele recuperate în cursul acestei campanii s-a urmat procedura legală, specifică normelor de cercetare criminalistică la fața locului. Osemintele defuncților, după ce au fost analizate, fotografiate și descrise, au fost demontate și extrase în prezența unui medic legist, fiind împachetate și transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea. După efectuarea expertizelor medico-legale și antropologice, acestea sunt transferate pentru analize genetice la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București. Acest demers urmărește identificarea morților prin metoda comparării ADN-ului obținut din resturile scheletice cu cel prelevat de la urmașii în viață ai victimelor” – precizează coordonatorul cercetărilor, Gheorghe Petrov.

Investigațiile arheologice s-au desfășurat în prezența procurorilor însărcinați cu cercetarea judiciară a cazului, asistați de un specialist criminalist în cadrul IPJ Tulcea și de un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Tulcea. Cercetările au fost efectuate de un colectiv de arheologi și istorici de la instituțiile muzeale menționate, alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator și responsabil științific), Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu și Ramona Maria Mocanu. Finanțarea campaniei a fost asigurată din donații particulare colectate prin intermediul Fundației Doina Cornea, care a fost reprezentată la lucrările din teren de Leontin Horațiu Iuhas și Marius Oprea.

***

AFDPR face un nou apel către acei urmași ai victimelor decedate în lagărul de la Periprava, care nu au fost încă identificați și contactați, să intre în legătură cu responsabilul cercetărilor, Gheorghe Petrov (tel. 0744516108), în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină stabilirea identității osemintelor recuperate.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut