Încă 9 decese în urma infectărilor cu coronavirus, la Cluj

În ultimele 24 de ore, 179 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, în județul Cluj, în urma efectuării a 2.055 de teste, din care 479 diagnostic grupe de risc, 214 teste efectuate la cerere și 1.362 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 833.735 de teste, la nivelul județului Cluj.

La ATI, sunt internate 80 de persoane. Conform autorităților, până acum, s-au vindecat și au fost externate 7.846 de persoane, din care 5.328 din județul Cluj, dar au decedat 1.669 din care 1.032 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 384 pacienți.

La nivel național, un număr de 1.958 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 42.000 de teste, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Până vineri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.773.845 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.234 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.670.101 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 10.686.762 de teste RT-PCR şi 5.230.220 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.917 teste RT-PCR (6.776 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.141 la cerere) şi 29.785 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate cu COVID-19.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut