Inaugurarea Centrului Regional de Prevenire și Control al Cancerului – EPIC

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) anunță inaugurarea Centrului Regional de Prevenire și Control al Cancerului – EPIC – centru regional de referință la nivel național privind educația în prevenire, informare și control în domeniul cancerului.

Evenimentul va avea loc vineri, 3 septembrie, ora 11:00, la sediul EPIC din Gilău (Aleea Nemira nr. 2), în prezența  a numeroși invitați din partea autorităților centrale, intermediare (finanțare) și locale, instituții, ONG-uri etc.

Conform celor anunțate de Institutul Oncologic, înființarea Centrului EPIC a constituit o necesitate pentru asigurarea infrastructurii necesare implementării, în următorii doi ani, a activităților din cadrul proiectelor POCU. Acestea vizează: educația și informarea populației generale (campanii IEC), în special a populației defavorizate, aflată la risc pentru apariția cancerelor de col uterin și mamar, care locuiește în colectivități rurale și suburbane, cu asigurarea participării la programele organizate de screening; elaborarea de curricule urmate de calendarul programelor de educație medicală continuă și de formare specifică, adresate personalului medical; organizarea platformelor informatice suport a programelor de screening (registre regionale de screening, conectate cu registrele teritoriale regionale de cancer și cu registrul național de vaccinare HPV). De asemeni, se are în vedere asigurarea resurselor integrale pentru efectuarea, în următorii doi ani, a peste 140.000 de teste Babeș-Papanicolaou și HPV de prevenire a cancerului de col uterin și a peste 40.000 de teste mamografice pentru diagnosticul precoce al cancerului mamar, „toate asigurate și controlate calitativ, oferite la cerere, pe bază de consimțământ informat, femeilor la risc din Regiunea Nord-Vest (și Vest, în cazul cancerului mamar), cu puncte de lucru dedicate pentru screening ale ambulatoriilor de ginecologie și senologie și ale laboratoarelor de citologie-anatomie patologică și de imagistică ale IOCN și contracte cu prestatori de servicii medicale preventive, publici și privați, validați în rețele județene de screening”

Centrul EPIC a fost organizat de IOCN cu finanțare din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU) și cofinanțare – Ministerul Sănătății pentru perioada 2018-2023.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut