Inadmisibil ca guvernul să fie condus de şeful unui serviciu secret

Parlamentarii liberali nu vor fi prezenţi la votul de învestire a noului guvern şi nici la audierea în cadrul comisiilor de specialitate a miniştrilor propuşi, a reiterat, miercuri, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Antonescu a argumentat această decizie luată de Biroul Politic Central al partidului susţinînd că şeful statului şi partidele din coaliţia de guvernare au ignorat complet poziţia USL privitoare la alegerile anticipate.

Totodată, liderul PNL a criticat dur faptul că persoana desemnată să formeze guvernul conduce un serviciu secret. “Socotim inacceptabil ca un şef al unui serviciu secret să fie angrenat într-o acţiune politică în cel mai înalt grad, cum este formarea unui guvern. Fără să aibă consultări de substanţă, cel puţin cu partidele din opoziţie, preşedintele a decis să meargă (…) nu pe o soluţie în sprijinul revendicărilor populare, nu pe o soluţie de deschidere şi democratizare, cea a alegerilor anticipate (…), ci pe o soluţie din cele mai puţin democratice, încărcată de o simbolistică foarte gravă şi anume desemnarea unui şef de serviciu secret în fruntea guvernului român”, a afirmat Antonescu la finalul şedinţei BPC al PNL.

Liderul liberal consideră că premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu ar fi putut măcar să facă “simpla formalitate” şi să demisioneze din fruntea SIE.

“Suntem în situaţia fără precedent în lumea democratică (…) în care un şef de servciu secret în funcţiune umblă prin Parlament şi îşi alcătuieşte guvern. E foarte clar şi din legislaţie şi din Constituţia României şi din practica şi din bunul-simţ democratice din toate ţările lumii că serviciile de informaţii (…) nu fac politică. A încerca să alcătuieşti un guvern cu o anumită grupare din Parlamentul României, cu anumite partide împotriva altora se cheamă a face politică în cel mai înalt grad”, a susţinut Antonescu.

“Putem să vorbim în aceste condiţii de un guvern PDL – SIE sau SIE populat cu pedelişti la mîna a doua, putem să vorbim despre faptul că serviciile secrete îşi construiesc majoritate parlamentară”, a susţinut liderul PNL.

El a precizat, însă, că nu acuză întregul Serviciul de Informaţii Externe sau pe cineva din serviciile secrete, ci doar subliniază că Traian Băsescu a găsit această soluţie, în condiţiile în care societatea îi cere “o nouă formulă politică, un dialog, o deschidere”. “I s-a cerut preşedintelui să plece guvernul, să plece şi domnia sa, să mergem la alegeri anticipate. Îi cer aceste lucruri (…) protestatarii şi, conform tuturor sondajelor, majoritatea cetăţenilor români, (…) iar preşedintele recurge la servicii”, a explicat Crin Antonescu.

El a afirmat, ironic, că, în condiţiile în care Traian Băsescu a desemnat premier un şef al serviciilor secrete, atunci, se poate aştepta, şi la şeful DNA, Daniel Morar, să fie însărcinat să formeze Cabinetul. “Dacă ar cădea cumva acest guvern, se poate încerca un guvern Daniel Morar. Să asistăm la situaţia în care, eventual cu dosarele în servietă, să facem nişte negocieri la grupurile parlamantare”, a conchis Antonescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.