În sinea lor cea mică…

Radu VIDA

Cît de „rotunzi” se dau unii dintre factorii de decizie guvernamentală, cînd, de fapt, nu sînt decît nişte „capete pătrate”! Cred, prin urmare, că au învăţat lecţia (?) şi se ascund în spatele unui cuvînt frumos: transparenţa. De fapt, n-au învăţat nimic, dar ştiu instinctiv că o femeie este mai dorită dacă e înveşmîntată în textile vaporos-transparente, decît dacă se oferă, pur şi simplu, în pielea goală.

Guvernul independento-tehnocrat are şi un minister care se ocupă, mai nou, de această… vestimentaţie care permite sau, mă rog, ar permite să se vadă ceva, ceva, din punctele esenţiale ale guvernării. Este vorba despre Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. Un minister cu pretenţii mari şi suflet cît pitulicea de pe gardul vecinului.

Frumos! Şi pompos, totodată! (Numele, nu vecinul, desigur).
Opriţi-vă, vă rog, asupra cuvîntului „consultare” şi observaţi că, din start, este vorba despre o pălăvrăgeală. Noi spunem, sesizăm, corectăm tîmpeniile decizionale, iar ei fac şi dreg tot cum ştiu ei. Că e vorba despre o… descărcare emoţională şi o frustrare acumulată de prea multele decizii aiurea, e clar! Şi că partea a doua din împopoţonatul titlu „dialog” confirmă zădărnicia şi inutilitatea conversaţiei.

Sigur că şi acest minister, odată constituit, trebuie să aibă oareşce obiect al muncii. Şi dacă nu-l are, şi-l face! În strictă concordanţă cu legea birocraţiei excesive şi a tăiatului de frunze pentru hrana cîinilor vegetarieni. „Dirijorul” acestui cor pe o singură voce este secretatul de stat din minister, domnul Mihai Leseţchi. Şi ce propune domnia sa? Păi, ce vă spuneam; să se publice stenogramele şedinţelor Guvernului. Să vedem!

Cu toate că, în principal, e vorba despre vieţuca noastră, lectura – vă asigur – ar fi una dintre cele mai plictisitoare. Nu-i nici telenovelă, nici serial poliţist, nici măcar documentar cu animale, peisaje şi femei goale la gît, mititei şi muştar. Ş-apoi, stenogramele acelea n-au de multe ori, nici un fel de relevanţă pentru noi, oamenii de rînd. Pe unde hălăduieşte ministrul de externe (şi ce dacă ştim, că el tot merge, chiar dacă nu sîntem de acord),ce de puşti şi tancuri mai trebuie trimise la export pe piaţa întunecată (de astea chiar că e mai bine să nu ştim!), unde dracu şi mumă-sa este cîte o conferinţă de încălzire a fierului la rece şi nanoreceptorii aferenţi, la care Ţărişoara trebuie reprezentată şi la ce nivel…

Cît despre iniţiativele care, realmente, ne interesează…
Ei, bine, aici am putea să ne ghidăm după americani. Acolo, luarea deciziei în necunoştinţă de cauză se pedepseşte cu darea afară a personajului. Iar codurile etice în administrarea guvernamentală nu permit (din 1978 vă leato) aberaţii de genul: Someş nevigabil, palmieri pe gheţarii patriei ş.a.
Mai e de spus că „transparenţa”, aşa cum o vede marele secretar de stat, care, probabil, se vede şi mai mare, este o gogomănie?

A! Să se aplice aşa cum se cuvine legea 544/2001 (privind acordul transparenţei de interes public) şi 52/2003 (privind transparenţa decizională în administraţia publică). De acord. Obligatoriu chiar. Că-s legi! Şi tot ar fi prea mult. Nu de alta, dar şi legile mai sus pomenite au interpretări diferite chiar în mediul decizional. Ba, dacă ne gîndim şi facem o statistică… transparenţă: (cam cîţi oameni citesc un ziar, ascultă comentariile la radio sau urmăresc un subiect atît de anost precum aventurile guvernului apolitic în lumea politică), ne dăm seama că şi internauţii caută doar gagici goale la gît, mititei şi muştar, în loc de discursul ministrului Apărării, să spunem, cu privire la poziţia noastră faţă de „vizita” unui vas american în apropierea apelor teritoriale ale chinezilor, sau trăncănelile ministrului sănătăţii despre cît de tari sîntem noi în materie de asigurări, pe care, de fapt nu le merităm.
Ei?