In Memoriam Romulus Vulpescu

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vîrsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii.

Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost prieten, apreciind că acesta era un cărturar de excepţie pe care l-a admirat toată viaţa. „Ne cunoşteam de o jumătate de veac şi socotesc că a fost cazul foarte rar al unui intelectual patriot şi al unui intelectual european, în acelaşi timp”, a spus Theodorescu. El a elogiat „cultura universală” a lui Romulus Vulpescu şi „sentimentele de dragoste fierbinte pentru poporul român, pentru limba şi literatura română”. Despre omul Vulpescu, academicianul a menţionat că acesta era un personaj absolut încîntător, căruia îi păstrează o vie şi pioasă amintire. „În acelaşi timp, mă gîndesc la scriitoarea admirabilă care este Ileana Vulpescu şi îi transmit pe această cale condoleanţele mele prieteneşti”, a mai spus Răzvan Theodorescu. Romancierul Nicolae Breban a rememorat momentele cînd îl întîlnea pe acesta la Uniunea Scriitorilor, apreciind că Romulus Vulpescu a fost un „excelent traducător, un om de cultură şi de spirit francez, un om foarte fin, un bon viveur, un cozeur formidabil”. „Nu am fost niciodată prieteni apropiaţi, văd acuma că eram cam de aceeaşi vîrstă. În ultimii ani el a trăit foarte retras, n-am prea auzit de el”, a mai spus Nicolae Breban.

Academicianul Eugen Simion a afirmat că Romulus Vulpescu a fost şi rămîne un om de litere complex – poet, prozator, traducător, grafician de carte, un om special, un bun eseist şi, mai mult decît atît, un om de spirit.

„Traducerile lui din clasicii francezi sînt excepţionale, sînt adevărate creaţii artistice. Îmi amintesc că, citindu-le, am fost impresionat să văd cîte cuvinte născocea el pentru a transpune în româneşte o expresie intraductibilă din altă limbă. În afară de inteligenţa lui foarte mobilă şi foarte adîncă, în acelaşi timp, cea ce îmi plăcea la el era această dăruire pentru literă şi pentru operă. Sanctifica, într-un anume sens, literatura, opera ca unitate spirituală”, a spus criticul literar.

Romulus Vulpescu a încetat din viaţă la vîrsta de 79 de ani, pe 18 septembrie 2012, lăsînd traduceri din literatura franceză imposibil de ocolit.

Născut la Oradea în anul 1933, Romulus Vulpescu a urmat, la Bucureşti, şcoala primară la „Sf. Andrei” şi Liceul „Gh. Şincai” (1948 – 1951), Facultatea de Filologie – Secţia Limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1955. După absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, la Editura pentru Literatură Universală, la revista „Luceafărul”, ca secretar literar şi director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea”, muzeolog la Muzeul Literaturii Române şi în redacţia „Manuscriptum”. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor din România între anii 1973 şi 1989, apoi director al Teatrului Mic pînă în 1991. În legislatura 1990 – 1992, Romulus Vulpescu a fost senator, apoi membru în CNA între 1994 şi 1998.

Poemele sale de o rafinată tehnică a versificaţiei au fost culese în mai multe volume, dintre care emblematic este „Arte & Meserie” (1979). A tradus în chip remarcabil poezie de François Villon, Dante Alighieri, Charles d’Orleans, de poeţi francezi ai Pleiadei. De asemenea, a tradus din Francois Rabelais şi Alfred Jarry.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,

Şi nu băgăm de seamă că, în loc,

Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis

Pe care-l anulăm cu-o şovăire;

Ne reculegem într-un cerc închis

Ce nu permite ochilor s-admire.

Ne răsucim pe-un aşternut posac,

Însinguraţi în doi, din laşitate,

Minţindu-ne cu guri care prefac

În zgură sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,

Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:

Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,

Ca să mai ştim că dragostea există.

Romulus Vulpescu