In memoriam JOHNNY RĂDUCANU

a54s_sourceLa Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti va avea loc, în această seară, un concert de jazz In memoriam JOHNNY RĂDUCANU. Este un spectacol omagiu, adus de contrabasistul Michael Creţu unchiului său, alături de care şi-a început cariera muzicală. În concertul bucureştean, care va aduce pe scenă un amestec de stiluri muzicale ales de Michael Creţu (contemporan, clasic, jazz şi folk), vor evolua muzicieni din România şi din Marea Britanie, după cum urmează: Michael Creţu – contrabas (şi compozitor); Holly Marland (Marea Britanie) – voce, Kora (harpă africană); Luiza Zan – voce; Andrei Tudor – pian.

Michael Creţu este un interpret şi compozitor recunoscut internaţional, a cărui familie are vechi tradiţii, care se pierd în secolul al XVII-lea. Născut la Bucureşti, a început să cînte la contrabas de la vîrsta de 12 ani, pentru ca, la 19 ani, să devină membru al Orchestrei Naţionale Radio. Studiile muzicale le-a făcut la Liceul de Muzică ‘’George Enescu’’ din Bucureşti, cîştigînd ulterior o bursă de studii la Royal Northern College din Manchester. În 2011 şi-a prezentat în premieră, la ICR Londra, noul său septet, iar la ICR Paris şi-a prezentat lucrarea solo pentru contrabas, compoziţii pe care le-a interpretat şi la Royal Academy of Music and King’s Place din Londra, a compus muzică de scenă, a susţinut recitaluri la The Royal Exchange Manchester şi la The Royal Northern College of Music, activează în calitate de interpret de muzică clasică sau de jazz, ca şi compozitor şi director muzical. A concertat ca solist sau în companii camerale sau de jazz în Europa şi America de Sud, a cîntat alături de violonista Cristina Anghelescu în turnee efectuale în Olanda, Spania, Brazilia şi Marea Britanie. În mod curent cîntă şi compune pentru un grup cameral fondat de Uniunea Europeană în scopul promovării creaţiei compozitorilor contemporani. Proiectul include reprezentaţii la Londra, Paris şi Bucureşti.

Conservatorul bucureştean i-a comandat o lucrare solo pentru ‘’Josef Prunner International Double Bass Competition’’. Între cele mai cunoscute lucrări ale sale se află: ‘’Eight Steps to Eternity’’, ‘’Homeland’’ şi ‘’The Wolf, the Bear and the Shepherd’’; de asemenea, a transcris pentru contrabas şi înregistrat Capriciul nr. 24 de Paganini şi, în prezent, lucrează pentru o companie teatrală itinerantă, căreia îi compune muzica şi unde evoluează şi ca basist solo.

Un spectacol live cu Michael Creţu interpretîndu-şi propriile compoziţii pentru contrabas solo a fost înregistrat şi difuzat de BBC Radio.

Michael Creţu intenţionează să concerteze, cît de curînd, şi la Cluj-Napoca, ceea ce nu poate decît să-i bucure pe iubitorii şi interpreţii de jazz, pentru care muzicianul româno-britanic este un veritabil model.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.