În mai puţin de o săptămână intră în vigoare măsura privind ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar

• Din 9 februarie se ridică autovehiculele parcate neregulamentar •

Municipalitatea clujeană informează, printr-un comunicat de presă, transmis pe adresa redacţiei, faptul că, începând cu data de 9 februarie,  maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Totodată, administraţia locală aminteşte că Poliţia Locală a demarat o campanie de informare a conducătorilor auto pentru punerea în aplicare a hotărârii de guvern privind ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar. „Până joi, 9 februarie 2017, poliţiştii locali vor distribui  aproximativ 5000 de pliante, care vor conţine toate informaţiile cu privire la prevederile legale, cuantumul sancţiunii, datele referitoare la locul de depozitare a vehiculelor ridicate, precum şi numerele de telefon care pot fi apelate în astfel de cazuri”, se subliniază în comunicat. Totodată, municipalitatea precizează faptul că măsura ridicării autovehiculelor se aplică în cazuri precum:  oprirea/staţionarea autovehiculelor în staţiile CTP, pe benzile de urgenţă şi cele de siguranţă, în intersecţii şi sensuri giratorii, pe treceri de pietoni, în zone rezidenţiale/pietonale, pe trotuare şi piste de biciclete, în parcările cu plată, în cazuri de blocare a punctelor gospodăreşti sau a diverselor accese auto, precum şi în alte situaţii, conform legislaţiei în vigoare. „Cuantumul sancţiunii pentru ridicare-transport-depozitare a fost stabilit conform HCL nr. 21/2017 şi este de 547 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul şi nu se mai efectuează transportul şi depozitarea, sancţiunea e de 294 de lei.

Măsura privind ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar s-a dispus în conformitate cu prevederile HG nr. 965/2016, privind circulaţia pe drumurile publice,  pentru modificarea OUG nr. 195/2002, republicată, aprobat prin HG nr. 1391/2006 şi  HCL nr. 21/2017”, se mai arată în documentul transmis de administraţia locală clujeană.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.