„În Hristos locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2,9)

În trăirea noastră creștină, pentru că avem un trup, facem uneori experiența unei neplăcute lipse datorită faptului că pe Dumnezeu – care este spirit (cf. In 4,24) și rămâne pentru noi taină – nu-L putem vedea și atinge.

Pentru a explicita mai bine ne amintim cum, după învierea lui Isus, când Apostolii îi istorisesc lui Toma cum L-au văzut pe Domnul, acesta, parcă supărat și repezit, răspunde cu celebra expresie: «Dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede» (In 20,25). După opt zile, Isus îi împlinește dorința: «Adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu!» (In 20,27-28).

Acestui sentiment de lipsă îi răspunde teologic expresia Sfântului Apostol Pavel: «În El (Hristos) locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii» (Col 2,9).

Teologia precizează faptul că persoanele Sfintei Treimi locuiesc una în cealaltă într-o unică substanță (esență). Este un reciproc „a fi” al uneia în cealaltă într-un schimb de iubire, fără ca prin aceasta să aibă loc amestecarea sau confundarea persoanelor, sau să fie condiționată împlinirea misiunilor lor. Mare mister! În Dumnezeu-Treime această realitate este posibilă.

Un alt mod al „locuirii lui Dumnezeu în” rezultă din faptul că El se poate uni substanțial cu natura umană în Hristos și că această realitate teologică deja a avut loc într-un mod de nedespărțit: «Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi» (In 1,14).

Un al treilea mod și nivel al „locuirii lui Dumnezeu în” este cel sacramental. Prin Sfânta Euharistie, Dumnezeu poate fi prezent între noi și în noi. Să ne reamintim ce spune una dintre rugăciunile în taină ale Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare: «(…) să ne unim cu Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău; și primindu-le pe acestea cu vrednicie, să-L avem pe Hristos locuind în inimile noastre și să fim biserică a Sfântului Spirit».

Copilului Isus născut la Betleem nu-I lipsește nimic pentru care noi să nu-L putem numi Dumnezeul nostru. Teologia a definit și stabilit că mama Sa este Theotókos, Născătoarea de Dumnezeu.

În Hristos Isus Îl avem pe Dumnezeu prezent între noi. Unde este prezent El, trupește sau sacramental, „Îl atingem” pe Dumnezeul cel viu, pe Dumnezeul cel de neatins într-un alt mod, imposibil de atins altcumva decât în și prin Hristos Isus. Lui Isus din Nazaret, fiul Mariei, nu-I lipsește nimic din dumnezeirea nevăzutului Dumnezeu. În întâlnirea cu Isus Hristos Îl atingem pe Dumnezeu.

Dumnezeu vine la noi în mod natural, așa cum a promis, prin concepere și naștere: «Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel» (Is 7,14); «Maria (…) l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle» (Lc 2,7).

«Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul vieții» (Mt 28,20). Isus Hristos nu mai este prezent în mod fizic între noi. El s-a înălțat cu trupul la Cer. Prezența pe care Domnul o promite fidelă și până la sfârșitul timpurilor este una sacramentală: «Acesta este Trupul Meu» (Lc 22,19).

Întrucât nu încape în mintea noastră, Dumnezeu rămâne taină pentru noi muritorii. Numai transfigurarea, transformarea – prin intermediul „topirii trupului nostru prin moarte în pământ” și a reconstituirii lui asemenea trupului înviat al lui Isus – ne poate deschide accesul la vederea și atingerea lui Dumnezeu cel Viu, a Unicului și Întreitului Dumnezeu, care este spirit pur și «foc mistuitor» (Evr 12,29), fiind iubire (cf. 1 In 4,8).

Lipsa și frustrarea despre care vorbeam la început, de a nu-L putea vedea și atinge pe Dumnezeu decât în cuvântul Scripturii și în Hristos Isus sacramental, în Sfânta Cuminecătură, este explicabilă, este normală și nu avem altă posibilitate decât aceea de a conviețui cu ea, atât timp cât suntem în acest trup. În ceruri, odată cu transfigurarea ființei noastre, lucrurile se vor schimba. Soluția pentru a depăși frustrarea este doar aceea de a-L căuta pe Dumnezeu în cuvântul Scripturii într-un mod corect: prin credință, sincer, cu teamă (respect, dar și cutremurare) și cu perseverență; a-L căuta în Sfintele Sacramente – în mod special în Sacramentul Reconcilierii și al Euharistiei –, împlinind corect condițiile cerute pentru primirea acestora.

«În El (Hristos) locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii, iar voi ați fost copleșiți de plinătate în El» (Col 2,9-10), ne luminează și reconfortează Sf. Apostol Pavel.

C.B.