În comuna Jucu, întreţinerea drumurilor este rezolvată pe plan local

După perioada geroasă de la începutul anului, şi pe meleagurile someşene a revenit zăpada.. Pe noi ne-a găsit chiar în timpul deplasării spre Primăria comunei Jucu, unde  edilii tocmai discutau problemele organizatorice în cazul unei eventuale ninsori abundente.

Primarul Valentin Pojar şi viceprimarul Mihai Cocoşi ne-au liniştit, nu e capătul lumii, ei sunt pregătiţi încă din toamnă pentru iarna grea de acum. Încă nu căzuse prima zăpadă a sezonului actual şi Primăria Jucu a cumpărat două noi utilaje de deszăpezire, care în momentul vizitei noastre în localitate erau pornite să se deplaseze spre satele Vişea şi Gădălin, unde în caz de ninsoare mare se ajunge mai greu. La Jucu Herghelie şi Jucu de Mijloc au acţionat maşinile şi utilajele Companiei Naţionale de Drumuri sau ale diferitelor firme care au încheiat contracte cu Primăriile din zonă. Oricum, Jucu are utilajele proprii şi, ce am mai remarcat, în spatele sediului Primăriei, din Jucu de Sus, sunt depozitate zeci de tone de nisip şi sare. Mai mult, mari cantităţi de materiale antiderapante s-au transportat şi în satele componente ale comunei, adică la Vişea, Gădălin, Jucu de Mijloc şi Jucu Herghelie. În orice moment se poate împrăştia pe carosabil, nu este nevoie de mult timp să facă rost de sare şi nisip din alte părţi, oricine are nevoie le găseşte… pe loc.

La întoarcerea acasă pe şoseaua naţională Cluj-Napoca – Dej, drumarii erau la lucru, circulaţia rutieră nu a fost perturbată. Atât la Bonţida, cât şi la Iclod, administraţiile locale au acţionat şi ele în vederea curăţirii carosabilului pe străzile laterale.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.