În comuna Iclod se extind bazele sportive

După ce, acum trei ani, la Iclod s-a inaugurat una dintre cele mai moderne stadioane din mediul rural (după modelul de la Chiajna) din zona Transilvaniei, zilele trecute bazele sportive din comună s-au extins cu un nou obiectiv.

Este vorba de montarea aparatelor de fitness la zona de agrement din localitatea Livada, unde, în vecinătate, mai există un frumos complex sportiv, cuprinzând un teren de fotbal şi un miniteren cu gazon artificial, dotat cu nocturnă. Proiectul pentru aparatele de fitness a început toamna trecută, pe fonduri europene, prin GAL Someş Transilvan, iar lucrările au fost finalizate zilele trecute.

Astfel de investiţii au fost realizate în ultimii ani la Iclod, Fundătura şi Orman. În centrul de comună şi la Livada, în vecinătatea şcolilor gimnaziale au fost construite şi săli de sport, realizări remarcabile ale edililor din Iclod, ca de altfel şi celelalte lucrări gospodăreşti aflate în derulare în acest an.

Practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului în rândul tineretului (dar, nu numai) se află permanent în atenția Primăriei comunei Iclod, uiar asta se observă şi în starea de sănătate a populaţiei. Elevii unităţilor de învăţământ de pe raza  comunei au prioritate la aceste baze sportive, şcolile având reprezentanţi chiar şi la nivelul loturilor naţionale (lupte libere, de exemplu, prin talentatul campion naţionl Florin Dreve, din Livada).

Să nu uităm, primarul comunei Iclod, Emil Pârţoc, este un om de rugbi, mulţi ani preşedintele Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Rugbi. Consecinţele preocupării domniei sale se văd în aşezarea pe care o administrează cu atâta ambiţie şi profesionalism. Omul sfinţeşte locul!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.