În bătălia dintre Victor şi Traian, a cîştigat Crin. Deocamdată!

ILIE CĂLIAN

Am răsuflat uşurat: Axa Bucureşti – Londra – Washington funcţionează! Ambasadorii la Bucureşti ai celor două mari imperii ne asigură că Ponta şi Băsescu au procedat bine, deblocînd “cestiunea arzătoare la ordinea zilei” de aproape un an: numirea principalilor procurori ai ţării, adevăraţii stăpîni ai României regimului Băsescu. Cît despre Bruxelles, aflăm din presa cotrocenistă cum că Înalta Poartă Europeană a “achiesat” la numirea Laurei Codruţa Kövesi ca şef al DNA. Deci, putem, în principiu, să dormim liniştiţi: marii suverani ai României şi-au întors obrazele cu zîmbet de bunăvoinţă şi oarece slobozenie la pungă. Ca să fiu mai precis: nu mă doare că evenimentele europene din 1989 au distrus “relaţiile de producţie socialiste”, ci mă doare că au distrus chiar producţia din România, dar acum, după ce au făcut tabula rasa din economia românească, vor slobozi, iarăşi, către noi, fondurile europene pentru a ne asigura supravieţuirea. Asta, atîta vreme cît au nevoie de forţă de muncă românească, pentru a face munci pe care răsfăţaţii fostelor imperiii coloniale nu le fac. Vă rog să observaţi o ciudăţenie: în unele ţări din Vest, la care m-am referit, şomajul a ajuns la proporţii îngrijorătoare, în timp ce la noi a scăzut. Simplu! Ei nu au unde să migreze pentru a munci: muncile “murdare” le fac esticii, inclusiv românii, africanii, asiaticii, iar ei nu au în Est debuşee industriale sau agricole, întrucît, după 1989, au dis-trus economiile acestor ţări, fără să pună nimic în loc. Cam aşa ar trebui să interpretăm grija Înaltei Porţi a UE pentru România: o prea mare tulburare a apelor de aici poate provoca daune economice în Vest. Mai exact: marile imperii industriale s-au trezit că România nu a făcut des-tulă “ordine” internă – adică n-a distrus totul -, pentru a lăsa loc să crească fără nicio oprelişte “plantele” lor pe solul românesc.

Nu am nici un fel de dubiu în legătură cu Băsescu, nici cu Daniel Morar, nici cu Laura Codruţa Kövesi şi alţi procurori pe care Victor Ponta i-a numit pe posturi importante, pentru a debloca situaţia de “pat”, în partida de şah despre care am mai scris. Şi nu mă pot ală-tura corului celor care s-au repezit să-l toace mărunt pe Ponta, care mi se pare a fi, în acest moment, singurul “bărbat de stat”, capabil să-şi pună în joc viitorul politic pentru a construi ceva: desigur, cu compro-misuri tactice, care, mă încăpăţînez să cred, nu sînt compromiteri. Aşa cum spuneam, în politică este necesar ca, asemenea mizei jocului de şah, să iei în considerare următoarele trei – patru mutări, să cedezi avanposturi, să sacrifici piese pentru a obţine poziţia din care să dai mat.

În ultimă instanţă, luînd în considerare că premierul nu poate opera decît în limitele Constituţiei şi legilor, cred că revine Parlamentului obligaţia ca, pe mai departe, să revadă legile, codurile, regulamentele etc., pentru ca justiţia să opereze curat, dincolo de orice interese. Pentru -că, oricît de odioasă a fost ( este politica lui Băsescu – de transformare a României într-un stat al terorii procurorilor subordonaţi unei vo-inţe dictatoriale -, n-ar trebui să uităm că Justiţia este, din păcate, nu doar o structură “permeabilă” la dictatul politic, ci, mai cu seamă, o şerpăraie de relaţii de familie, interese de afaceri, relaţii “colegia-le” Ş. a. între judecători, procurori, avocaţi, poliţişti, profesori univer-sitari (care “dau” titluri de doctor), astfel că “justiţiarii” trebuie ca, înainte de a ne face nouă dreptate, să-şi facă ordinea în propriile ogrăzi şi curţi.

Nu ştiu a cui a fost, cu adevărat, victoria în această luptă pentru şefia procuraturilor – o bătălie mai cumplită decît pentru Guvern şi şeful acestuia -, ceea ce arată cît de jos a coborît democraţia în România. Sau mă prefac că nu ştiu. În realitate, victoria pare a fi a României, în ansamblu – ceea ce se va putea consolida greu şi observa mai tîrziu. Deocamdată, singurul care, ca “imagine”, a cîştigat în lupta dintre Victor şi Traian este… Crin. Pentru apărarea “intransigenţei” sale morale au sărit în sus mulţime de politicieni, analişti şi gazetari. Ponta şi-a asumat toate responsabilităţile posibile, s-a scuzat faţă de aliaţii ofensaţi şi electoratul dornic de “transparenţă”, şi-a pus cenuşă-n cap – dar n-a dat îndărăt: el, ca prim-ministru, neafectat de alegerile de anul viitor, îşi poate mînji “imaginea”, făcînd muncile “murdare”…